Connect with us

Sport

FC Botoşani va realiza săptămâna aceasta încă trei transferuri. Un spaniol, un francez şi un sârb sunt aşteptaţi la pregătire

Published

on

valeriuiftime birou920

Oficialii clubului FC Botoşani negociază transferul a încă trei jucători. Este vorba de un fundaş stânga francez, un mijlocaş spaniol şi un atacant sârb. Cei trei ar putea ajunge până la sârşitul acestei săptămâni la Botoşani.

Valeriu Iftime, finanţatorul clubului FC Botoşani, spune că din informaţiile pe care le are, toţi trei sunt jucători buni şi care vor aduce un plus de valoare echipei. Singura problem rămâne adaptarea lor.

“Avem câţiva jucători cu care suntem în discuţii toţi sunt străini. E vorba de un fundaş stânga, de un mijlocaş care să construiască împreună cu Cabrera şi un atacant. Mijlocaşul pe care îl dorim a evoluat în Liga a II-a din Spania, francezul vine din Israel iar atacantul a jucat în campionatul Bulgariei. Suntem la perioada în care culegem şi nu alegem dar nici jucătorii nu mai aleg. Poţi găsi jucători valoroşi, care au avut pretenţii.  Vorbim de un atacant central pe care am vrut şi în vară să-l transferăm dar avea o ofertă şi de la altă echipă din divizia A. Între timp, a mai avut o ofertă din Polonia. A oscilat între 8.000–9.000 în Polonia şi 7.000 din România. În vară, nici nu a vrut oferta noastră. Până la urmă nu a semnat cu nimeni şi caută o echipă din România”, a spus Valeriu Iftime care a adăugat că în ultimele săptămâni s-a incercat inclusive împrumutarea unor jucători de la unele echipe din România numai că aceştia nu au acceptat.

“Am căutat şi un împrumut. Am încercat să-l împrumutăm pe Iancu de la Steaua dar nu a vrut să vină la noi. Eu sper să înţeleagă iubitorii de fotbal că sunt eforturi colosale. Fotbaliştii vor Bucureştiul. Cu 1000 de euro în plus pe lună, nu vine la Botoşani”, a mai spus Valeriu Iftime.

Iniţial, oficialii FC Botoşani au vrut să transfere şi un fundaş central dar între timp s-au răzgândit deoarece Andrei Cordoş ar putea reveni la meciul cu Chiajna iar Ngadeu la partida cu Astra.

“Am căutat şi un fundaş central dar între timp am discutat cu Andrei Cordoş şi de mâine revine la antrenamente. Ngadeu are cinci săptămâni fără efort, au trecut două şi mai are de stat încă trei. Cu noroc, ar putea reveni la meciul cu Astra”, a concis finanţatorul FC Botoşani.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )