Connect with us

Educatie

FSE “Spiru Haret” cere majorarea salariilor din învăţământ. Profesorii ameninţă cu PROTESTE

Published

on

Protest LSI512

Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” reacţionează la decizia Guvernului de a majora salariile în sistemul sanitar. Sindicaliştii cer “ca de acelaşi tratament să beneficieze şi angajaţii din învăţământ”. În caz contrat, profesorii ameninţă cu proteste la începutul noului an şcolar.

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” salută decizia Guvernului de a majora salariile în sistemul sanitar din această toamnă și solicită ca de același tratament să beneficieze și angajații din învățământ.

În toate discursurile publice reprezentanții Guvernului au declarat că Educația și Sănătatea vor fi prioritare. Observăm că jumătate din promisiuni au fost îndeplinite, prin decizia de astăzi. Așteptăm ca, în perioada imediat următoare, să avem o întâlnire cu Primul-ministru pentru a stabili și majorările din Educație. Considerăm că trebuie, în regim de urgență, finalizate discuțiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel încât de la 1 octombrie a.c., și angajații din învățământ să beneficieze de majorări în concordanță cu importanța activității prestate. În condițiile în care observăm că anumite categorii de salariați precum demnitarii, parlamentarii și funcționarii din aparatul central al Guvernului și al Președinției sunt favorizate, ne întrebăm care sunt de fapt prioritățile politicienilor?!“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE “Spiru Haret”.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )