Connect with us
banner ad

Economic

Fermieri din toată Moldova reuniţi la Botoşani – FOTO

Published

on

moldoovis intalnire fermieri (4)

Asociaţia Moldoovis a organizat miercuri o întâlnire cu fermieri din judeţele Moldovei pentru a discuta în primul rând despre subvenţiile care se acordă. Ionică Nechifor, reprezentantul Moldoovis, susţine că Uniunea Europeană a alocat 24,5 milioane de euro pentru subvenţii şi că fermierii trebuie informaţi şi sprijiniţi să acceseze aceşti bani.

 

“Am făcut o chestiune tehnică şi le-a explicat procedura de a introduce animalele în registrul genealogic în 2016. Ca să le introducă în 2016, trebuie să înceapă activitatea încă de acum. Luna aceasta trebuie să facă autorizarea berbecilor, luna viitoare să facă verificarea efectivelor iar în octombrie să fie campania de montă. Le-am explicat toţi paşii pentru a putea beneficia de aceşti bani. La această întâlnire au participat fermieri care au solicitat sprijin cu plan zootehnic. La rasa karakul doar Asociaţia Moldoovis poate elibera acele adeverinţe care să facă dovada că animalele sunt în registrul genealogic”, a spus Ionică Nechifor.

În plus, fermierilor li s-a transmis că în următorii ani, subvenţia va fi mai mari pentru performanţa animalelor iar din 2020 nu se va mai acorda subvenţie pe cap de animal ci pe producţia obţinută.

“Din 2020, nicio subvenţie nu se va mai acorda sub formă de ajutor social. Totul va fi legat de performanţă, de producţiile obţinute, de origine. Pentru unii nu este greu. Sunt fermieri care fac lucrul acesta de 25 de ani. La ora actuală, România este pe locul patru în Europa ca efectiv de ovine dar ca performanţă cred că suntem ultimii. Avem doar vreo 200.000 de oi cărora li se poate elibera un certificat de origine”, a adăugat Ionică Nechifor.

În momentul de faţă, în România se acordă trei tipuri de subvenţii la specia ovină: ajutor naţional zootehnic – 20-25 lei pe cap de animal, sprijin cu plan zootehnic – 7 euro pe cap de animal şi 13 euro pentru rasele aflate în abandon.

moldoovis intalnire fermieri (8) moldoovis intalnire fermieri (7) moldoovis intalnire fermieri (6) moldoovis intalnire fermieri (5) moldoovis intalnire fermieri (4) moldoovis intalnire fermieri (3) moldoovis intalnire fermieri (2) moldoovis intalnire fermieri (1)

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )