Connect with us

Evenimente

Era beat, nu avea permis de conducere iar autorizația provizorie de circulație era expirată din februarie

Published

on

politisti rutiera9iunie

Ieri, lucrătorii Secției Nr.1 Poliție Botoșani au depistat în flagrant un tânăr de 26 ani, din com. Vlădeni, jud. Botoșani, conducând pe D.N 29/B  la intersecția cu D.N 29/C respectiv localitatea Cucorăni, comuna M. Eminescu un autoturism marca VW Golf, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere, iar autorizația provizorie de circulație are valabilitatea expirată din data de 04.02.2015. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Secția U.P.U a Spitalului Județean Botoșani pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,punerea  în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” fapte prevăzute de art. 334 alin.(1), art. 335 alin.(1) , art. 336 alin. 1 din Codul Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 din Codul Penal.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )