Connect with us

Sport

FC Botoşani a făcut transferuri de peste 200.000 de euro. Valeriu Iftime: “O să vedeţi ce echipă frumoasă avem”

Published

on

fcbt reunire9iunie (3)

FC Botoşani şi-a schimbat în această vară aproape jumătate din lotul de jucători. Au plecat fotbalişti în care antrenorul Leo Grozavu nu mai credea iar în locul lor au fost transferaţi o serie jucători care aumai evoluat în cupele europene sau care sunt de perspectivă. Această campanile de transferuri a fost cea mai costisitoare din istoria clubului FC Botoşani.

„Transferurile pe care le-am făcut vara aceasta ne-au costat peste 200.000 de euro. Nu am plătit la alte cluburi. Ei erau liberi de contract dar au avut pretenţia să le dăm nişte bani la semnătură. Bugetul nostru a crescut semnificativ. Până joi voi avea o analiză de buget pentru a vedea toate salariile”, ne-a spus Valeriu Iftime, finanţatorul clubului FC Botoşani.

Conducătorii clubului botoşănean consideră că această campanile de transferuri este una reuşită şi că fotbaliştii doriţi de Leo Grozavu vor demonstra în scurt timp.

„Anul acesta nu am adus niciun fotbalist de Liga a II-a. Până acum, aduceam fotbalişti de Liga a II-a şi îi făceam noi de Liga I. De această dată am adus fotbalişti de Liga I şi unii dintre ei care au jucat la echipe mari. Sunt şi doi de la Galaţi dar care au jucat în Liga I, sunt tineri. Am dus al doilea portar al lotului naţional al Bulgariei. L-am adus pe Dimitrov care a fost şi el convocat la naţionala Bulgariei. Sunt fotbalişti mai buni decât am avut dar ne-ar fi trebuit mai mult timp pentru a ne omogeniza”, a declarat Valeriu Iftime care a adăugat:

„Dacă avem un pic de noroc la început şi ne merg bine lucrurile, o să vedeţi ce echipă frumoasă avem. O echipă cum îi place lui Leo, ofensivă, agresivă. Aşa cum este lotul acum, nu ştiu dacă Ngadeu sau Quenten vor mai fi titulari. Ngadeu a fost jucătorul nostru de bază. El a avut o problemă medicală şi nu de la sarmale, cum se vorbea. Acum este ok şi s-ar putea să fie apt pentru dubla cu Legia. El a jucat în primul meci amical şi a făcut-o prost din cauza durerii. Apoi s-a antrenat separat după care am vorbit cu impresarul lui şi a plecat în Germania ca să se trateze. Zilele acestea vine şi un argentinian. Este un jucător bun din câte am văzut noi”.

Leo a semnat pe doi ani

Între timp s-a clarificat şi situaţia contractuală a antrenorului Leo Grozavu. Acesta a semnat un nou contract valabil pe doi ani de zile şi are obectiv clasarea pe locurile 1-6 la finalul sezonului care va începe pe 11 ulie.

„Am parafat contractul cu Leo. Am făcut un contract pe doi an de zile dar el are nişte obiective pentru anul următor. Sunt nişte bonusuri în funcţie de locul în clasament. Am căzut de comun acord că anul viitor luptăm pentru play-off”, a precizat finanţatorul FC Botoşani.

Fulop şi Danci, out până în iarnă

FC Botoşani mai are doi jucători în lot dar nu se va putea baza pe ei până în iarnă. Este vorba de Istvan Fulop şi Cristian Danci. Ambii au suferit câte o accidentare gravă, au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale dar şansele de a reven pe teren în perioada imediat următoare sunt minime.

„Fulop şi Danci nu vor putea fi folosiţi până în iarnă. Danci este la recuperare dar e greu să-şi revină după accdentarea pe care a avut. Fulop are o problemă cu operaţia la picior. Este a patra recidivă ceea ce este foarte complicat pentru el. Sunt jucătorii noştri dar nu ne putem baza pe ei”, a conchis Valeriu Iftime.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad