Connect with us

Economic

Un om de afaceri din Botoşani este aproape să dea lovitura: “Suntem într-o discuţie avansată cu un partener din China. Dorinţa noastră este să vindem”

Published

on

euro foto publika.md

O companie importantă din China care are afaceri în mai multe ţări, ar putea investi începând din acest an şi în judeţul Botoşani. Reprezentanţii acestei companii sunt în negocieri avansate cu un om de afaceri din municipiul Botoşani iar în cazul în cazul în care vor parafa tranzacţia, din toamna acestui an va demara o investiţie de peste 30 de milioane de euro.

Compania Elsaco Botoşani a demarat în urmă cu câţiva ani un proiect care viza construcţia unui parc eolian în zona Mitoc. S-au făcut tot felul de studii, s-au obţinut avizele necesare şi urma ca Elsaco, în parteneriat cu o companie din Franţa, să demareze investiţia. Investiţia nu s-a mai demarat iar între timp reprezentanţii companiei botoşănene au căutat alţi parteneri dispuşi să se implice în acest proiect. Valeriu Iftime, preşedintele companiei Elsaco susţine că este în negocieri avansate cu o firmă din China care este interesată de a prelua acest proiect şi de a demara investiţia.

valeriuiftime birou920“Proiectul de la Mitoc este ca un foc care a fost mocnit şi de vreo două luni suntem într-o discuţie avansată cu un partener din China. A studiat subiectul, pare destul de interesat. Este un proiect foarte bun şi cel mai important lucru este că are conectarea în staţia Mitoc. Dacă era în Suceava, proiectul era mort. Urmează să vină o echipă din China. Dorinţa noastră este să vindem proiectul. Sunt interesat de energie numai că proiectul este foarte mare. Ei vin cu echipamente din China. De aceea este un proiect interesant pentru ei. Cu turbine din occident nu este eficient proiectul”, ne-a declarat Valeriu Iftime.

parc eolian 920

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )