Connect with us

Reportaj

REPORTAJ Basarabia română în fața unei noi încercări

Published

on

Chisinau 1

Săptămâna trecută am luat din nou drumul Basarabiei, cu destinaţia precisă Chişinău, pentru a lua pulsul din capitala moldavă înaintea alegerilor locale ce vor avea loc duminică 14 iunie 2015. Ultima dată în capitala Republicii Moldova am fost în urmă cu vreo patru luni, mai exact pe la jumătatea lunii februarie, când am participat la evenimentele prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la naşterea poetului naţional Grigore Vieru. Şi când, din puncte de vedere politic, am audiat live la posturile  de televiziune schimbarea premierului Iurie Leancă cu Chiril Gaburici, pe fondul unor convulsii politice şi sociale fără precedent. În timp s-a dovedit că schimbarea de premier nu a adus modificări spectaculoase în arealul social şi politic moldav, dimpotrivă, odată cu apropierea campaniei electorale pentru alegerile locale, lucrurile au căpătat accente dramatice.

Furturile şi hoţiile nesfârşite ale celor aflaţi la putere, şi nu numai, au declanşat ample nemulţumiri ale populaţiei care au organizat multiple acţiuni de protest în deja celebra Piaţă a Marii Adunări Naţionale din faţa clădirii Guvernului Republicii Moldova. Dacă la ultimele alegeri locale, din iunie 2011, partidele declarate pro europene şi teoretic pro româneşti, adică Partidul Liberal Democrat din Moldova condus de Vlad Filat, Partidul Democrat condus de Marian Lupu şi Partidul Liberal condus de Mihai Ghimpu, acesta din urmă cel mai curat şi mai românesc partid, aveau de luptat doar cu furia roşie a Partidului Comuniştilor condus de Vladimir Voronin, acum lupta de clasă s-a ascuţit peste măsură. Reamintim că atunci, în vara anului 2011, lupta cea mare pentru Primăria Chişinăului s-a dat între liberalul Dorin Chirtoacă şi comunistul de atunci Igor Dodon. Victoria finală a revenit liberalului Chirtoacă care a câştigat al doilea mandat consecutiv de primar cu mari emoţii, pe ultima sută de metri, datorită câtorva zeci de voturi acordate de cetăţenii de la periferia capitalei moldave.

Acum furia roşie s-a transformat într-un soi de balaur cu trei capete pentru că, între timp, comuniştii lui Voronin s-au scindat. Iar adversarii românului Dorin Chirtoacă sunt fosta comunistă Zinaida Greceanîi, acum din partea Partidului Socialiştilor, plimbătorul de câine Ilian Caşu din partea unui partid fantomă născut din… cărămizile roşii ale Kremlinului, Vasili Chirtoca din partea Partidului Comuniştilor. Interesant este numele candidatului PCRM, Chirtoca, apropiat de cel al lui Chirtoacă, probabil vreo găselniţă de  manipulare pentru electoratul slab de vedere şi auz. Aspectul mi-a adus aminte de alegerile locale din 1996 pentru Primăria municipiului Botoşani când printre candidaţi era regretatul Ioan Cojocaru, care a şi câştigat mandatul de primar, şi un inginer agronom ciudat în toate cele, pe numele său Vasile Cojocaru. Din cauza confuziei de nume, cel de-al doilea „a rupt” din voturile lui Ioan Cojocaru şi s-a ales cu un mandat de consilier local, mandat în care timp de patru ani a trecut ca… gâsca prin apă.

Revenind la lupta electorală din capitala moldavă să mai spunem că alături de candidaţii menţionaţi se mai numără, cu oarece şanse, potrivit sondajelor,: Monica Babuc (PD), fostă ministră a Culturii care a lăsat ca ploaia să pătrundă în Centrul cultural Brâncuşi, „dinozaurul” Serafim Urechean, fost primar al Chişinăului în perioada 2003 – 2007 şi care s-a trezit din glaciaţiune…, analistul politic Oazu Nantoi, component al Partidului Popular European condus de frustratul Iurie Leancă, fost premier al Republicii Moldova. În rest umpluturi jenante care, întrebate de ce vor să fie primari, au dat răspunsuri demagogice, fără esenţă şi luciditate, de genul: „Eu iubesc oraşul acesta”, „Ţin la Chişinău”, „Nu văd alt candidat raţional”, sau „Nu sunt de acord cu ce se întâmplă azi la Chişinău”.

Iar candidata socialiştilor, fosta demnitară comunistă Zinaida Greceanîi, poreclită de regretatul jurnalist şi scriitor Constantin Tănase, „Zina Carabina”, este sub orice critică la toate capitolele, inclusiv la cel privind relaţia cu mass media în limba română de la Chişinău. În altă ordine de idei ziua de 14 iunie 2015 se anunţă o altă piatră de încercare pentru românii Basarabiei. Iar pentru că la români o nenorocire nu vine niciodată singură, marele patriot Nicolae Dabija, academician, scriitor, poet şi jurnalist, ne anunţă cinic şi realist în ultimul număr al prestigioasei publicaţii săptămânale „Literatura şi Arta”  de joi 4 iunie 2015 că „Rusia pregăteşte cel de-al Treilea Război Mondial”. Uvertura tragicului articol menţionat sună cam aşa: „Putin pregăteşte cel de-al Treilea Război Mondial, aşa cum Stalin l-a pregătit pe cel de-al Doilea. Ruşii nu se simt bine dacă nu fac război, cel puţin măcar unul la 5-10 ani. De curând poliţia din Chişinău a descoperit întâmplător trei arsenale în două clădiri din sectoarele Buiucani şi Botanica – detonatoare, sticle cu coctail „Molotov”, măşti Anonymus şi telefoane mobile, care dovedeau că de pe ele s-a vorbit cu zeci de abonaţi din Federaţia Rusă. E clar că ruşii pregătesc invadarea Republicii Moldova. Dacă nu vor câştiga paşnic Primăria municipiului Chişinău la alegerile din 14 iunie, vor pune în aplicare celălalt scenariu, de câştigare a alegerilor cu forţa armelor. Putin este convins că numai aşa va putea deturna cursul proeuropean al Republicii Moldova”,

Iar în finalul tragicului editorial, Nicolae Dabija concluzionează: „Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov atenţionează forurile europene că „V. Putin este însetat de sânge şi nu se va opri, el are nevoie de conflicte”. Acesta aproape că a strangulat opoziţia democratică din Rusia. Cei care acum 2-3 ani protestau în centrul Moscovei la Mitingurile „Rusia fără Putin” sau au emigrat, sau au fost asasinaţi (precum B. Nemţov), sau stau la dubă. În planurile veşnicului preşedinte al Federaţiei Ruse se află acum refacerea Imperiului. Acesta trebuie să includă fostele republici sovietice, care şi-au declarat în 1991 independenţa, inclusiv R. Moldova, Georgia, Ucraina, ţările baltice ş.a. V. Putin ne doreşte vasali. Armatele lui sunt pregătite să ne elibereze. De libertate, de independenţă, de viitorul nostru european. Izbândi-va oare?!”. Și pe această cale mulțumesc pentru sprijinul acordat la realizarea acestui reportaj domnului Valeriu Iftime – președintele societății Elsaco Electronic Botoșani și doamnei Sânziana Secrieru – copreședinta Organizației Județene de Femei a PNL Botoșani. (Gabriel BALAŞA)

Chisinau 2 (1) Chisinau 3

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )