Connect with us

Administratie

Un consilier local a devenit administratorul Urban Serv, pe o leafă de 20 de milioane. DETALII PICANTE DIN TIMPUL CONCURSULUI

Published

on

consiliul local

Mare concurs în această săptămână la Urban Serv, societate aflată în subordinea Consiliului Local şi care se ocupă de salubritatea municipiului Botoşani. Miza a reprezentat-o postul de administrator imobile, plătit cu o leafă lunară de peste 20 de milioane de lei vechi.

La concurs s-au prezentat cinci candidaţi. Printre ei şi consilierul local Cristinel Brumă, ales pe lista PP-DD şi intrat în CL după demisia lui Marius Cristescu. Aşa cum era şi de aşteptat, Cristinel Brumă a fost cel mai bine pregătit iar la proba scrisă a fost aproape de perfecţiune. După concurs, ceilalţi candidaţi au fost cârcotaşi spunând ba una, ba alta. Unul dintre ei, ne-a povestit că membrii comisiei au pregătit trei plicuri, numerotate cu 1, 2 şi 3, în care existau trei variante de subiecte. Unul din membrii comisiei le-a solicitat celor cinci candidaţi să aleagă un plic iar consilierul local Cristinel Brumă s-a dovedit cel mai curajos. A ales plicul cu numărul unu şi după rezultatele probei scrise s-a dovedit că a avut mână bună. A obţinut cel mai mare punctaj dintre cei cinci candidaţi. 91 de puncte dintr-un total de 100. După proba scrisă, a urmat interviul. Şi de această dată consilierul Cristinel Brumă a fost cel mai bun iar membrii comisiei nu au avut ce face şi au trebuit să-l declare câştigător. Astfel, el este noul administrator de imobile al Urban Serv şi va încasa peste 20 de milioane de lei vechi.

consilier local Bruma

Cristinel Brumă depune jurământul în Consiliul Local

Unii cârcotaşi spun că se aşteptau la un astfel de rezultat deoarece Cristinel Brumă poate înclina balanţa în Consiliul Local şi poate face ca unele proiecte ale primarului Portariuc să treacă sau să nu treacă. De altfel, la începutul mandatului de consilier, Brumă era destul de vocal şi avea câte ceva de obiectat la proiectele importante. Între timp, s-a mai potolit sau poate a învăţat cum stă treaba prin Consiliul Local Botoşani.

L-am întrebat pe directorul Urban Serv despre modul cum a decurs concursul pentru postul de administrator imobile iar acesta ne-a spus că nu a făcut parte din comisie dar va verifica să vadă dacă totul a fost conform legislaţiei. El susţine că există şi o înregistrare audio pe care o va asculta şi va analiza dacă ceea ce spun cârcotaşii este real.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )