Connect with us

National

DNA: Dosarele cu fraude pe fonduri europene, cu 45% mai multe față de 2013

Published

on

dna foto jurnalul

Claudiu Dumitrescu, procuror-șef al Secției de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție din cadrul DNA, a declarat miercuri că numărul de cauze penale privind infracțiuni împotriva intereselor financiare a crescut cu 45% în 2014 față de anul 2013, iar DNA avea în lucru, la sfârșitul anului trecut, 1.495 de astfel de dosare.

“DNA, în anul 2014, avea pe rol 1.495 de cauze penale privind infracțiuni împotriva intereselor financiare, cu 45% mai mult decât în 2013. Deci, din punctul meu de vedere, sistemul de control în ceea ce privește identificarea și constatarea neregulilor și a suspiciunilor de fraudă funcționează destul de bine. Tot din punct de vedere statistic, anul trecut DLAF ne-a trimis 87 de acte de control, iar celelalte organisme de gestiune ne-au trimis 150 de acte de control. Sunt și sesizările din oficiu, 195 într-un an, suficient de multe pentru DNA”, a spus procurorul șef Claudiu Dumitrescu, la seminarul internațional ‘Sisteme eficiente de control pentru prevenirea fraudei cu fonduri structurale și de investiții în noile state membre UE’.

El a arătat că în 2014 a crescut și numărul persoanelor trimise în judecată — 149 — și a crescut valoarea prejudiciilor din aceste dosare.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET 

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )