Connect with us

Administratie

Iluminat public mai ieftin în Zona Metropolitană Botoşani

Published

on

iluminat parc

Zona Metropolitană Botoșani a obținut prețuri mai mici la energia electrică utilizată de sistemul de iluminat public. Acest lucru a fost posibil, datorită faptului că s-a negociat la pachet pentru toate cele nouă localități care fac parte din Zona Metropolitană un volum anual de consum de circa 7000 MW/h.

Prețul vechi a fost de 150 lei per MW/h la Botoșani și de 235 lei per MW/h la comune și orașul Bucecea.

Noul preț comun este de 138,5 lei per MW/h producând o economie consistentă bugetelor locale de circa 130.000 lei pentru municipiul Botoșani și peste 185.000 lei la celelalte 8 administrații publice locale.

În procente, beneficiarii principali ai acestei renegocieri sunt de fapt comunele. Administrația Zonei metropolitane are în vedere în continuare și o asociere în vederea selectării unui singur operator al serviciului de iluminat public pentru întreg arealul, activitate care va genera la rândul ei o economie importantă la bugetele locale.

Cătălin Olaru, manager al zonei, susține că numai prin această simplă intervenție care a adus o economie de cca. 315.000 lei,  Zona Metropolitană Botoșani a dovedit că poate susține în mod eficient proiecte comune.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )