Connect with us

Sport

Daniel Pancu: „E un rezultat care nu pot spune că e foarte rău”

Published

on

pancu interviuri

Rapid – FC Botoşani 2-2. Cele două echipe au oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale acestui retur, unul în care Sebastian Colţescu a acordat două penalty-uri, câte unul de fiecare parte.

Rezultatul de egalitate nu le ajută însă pe niciuna dintre combatante. Giuleştenii au ratat şansa să treacă peste linia locurilor retrogradabile, dar Daniel Pancu, cel care a prins ultimele 20 de minute ale disputei, face calculele pentru finalul sezonului.

“Încă un punct adunat, dar acum suntem obligaţi să obţinem cel puţin 4 puncte din următoarele două meciuri care sunt în deplasare. Domnul Moraru aşteaptă tot timpul câte 3 puncte de la noi, dar şi noi ne dorim acest lucru.

A fost un meci spectaculos. Cred că prima repriză a fost dominată de ei. Ne-au surprins prin agresivitate. O repriză a doua în care am schimbat sistemul de joc şi ne-am descurcat mult mai bine. Rezultatul este echitabil, dar, dacă ţinem cont că am avut o ocazie în ultimele secunde, cu puţin noroc, puteam să câştigăm. Oricum, eu zic că e un rezultat care nu pot spune că e foarte rău”, a declarat Pancu la Digi Sport.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad