Connect with us

Sport

Cristiano Bergodi, antrenor Rapid: “Remiza e rezultatul corect”

Published

on

bergodi

Antrenorul italian Cristiano Bergodi are trei meciuri pe banca Rapidului, reuşind două victorii şi un rezultat de egalitate. După punctul obţinut în această seară, în partida cu FC Botoşani, Bergodi s-a arătat mulţumit atât de joc cât şi de rezultat.

“Remiza e rezultatul corect, din punctul meu de vedere. În prima repriză, au avut câteva ocazii şi noi în a doua repriză am ratat ocazii. E un pic de dezamăgire, dar viaţa merge înainte, ne gândim la meciul cu CSMS. Eu zic că prestaţia a fost bună, dacă nu era acea greşeală pe care am făcut-o, e normal că se putea şi câştiga.În repriza a doua, am schimbat sistemul de joc şi am fost în jumătatea adversă, mai mult decât în prima parte şi am ratat mari ocazii, dar şi ei au avut două ocazii foarte bune. A fost un meci foarte frumos. Suporterii probabil sunt un pic dezamăgiţi, dar nu trebuie să ne gândim la asta.

Sunt mulţumit, dar trebuie să corectăm câteva greşeli, că facem în cursul meciului. Eu sunt mulţumit de echipa întreagă şi în continuare încercăm să facem o echipă mai bună, să jucăm mai bine”, a declarat tehnicianul italian la Digi Sport.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )