Connect with us

National

Propunere-şoc: Şoferii, obligaţi să facă “şcoală” de paramedici

Published

on

smurd interventie

Cursurile de prim-ajutor specializat, asemănătoare cu ale paramedicilor, vor deveni obligatorii pentru cei care vor să obţină permisul de conducere, se arată într-un proiect de lege iniţiat de Camera Deputaţilor. Mai mult, iniţiatorii actului normativ vor să extindă obligaţia la toţi şoferii români.

Pregătirea teoretică şi practică la cursuri specializate de prim-ajutor, precum şi promovarea testelor teoretice şi practice vor fi obligatorii pentru cei care vor să se prezinte la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, se prevede într-un proiect de lege semnat de 61 de parlamentari UNPR şi PSD. “Probabil o să amendăm legea în cadrul comisiilor şi după aceea să aprobăm în plen, ca să extindem aplicarea şi pentru cei care sunt cu permisul în buzunar deja şi, într-o perioadă rezonabilă, să poată parcurge aceste cursuri. Eu şi colegii mei am considerat necesar că este un lucru bun să învăţăm să acordăm primul ajutor şi să avem chiar şi probe practice, pentru că una este să ştii teoretic ceva, şi alta este să poţi interveni, deoarece sunt momente în care poţi fi emoţional afectat. Primii care sunt în zona accidentului sunt tot participanţii la trafic. Anumite lucruri se fac şi în şcoală, dar trebuie cumva să obligăm prin lege ca atunci când vrei să-ţi obţii permisul de conducere să ai cunoştinţe absolut necesare de acordare a primului ajutor. Este cumva ceea ce fac paramedicii, acolo trebuie să ajungem cu instruirea şoferilor. Măcar, dacă nu putem să facem bine, să nu facem foarte rău. Adică omul are o ruptură la coloană şi tu îl pui pe canapeaua din spate a automobilului sau cum pui garoul, lucruri care sunt elementare. Putem merge chiar mai mult în profunzime cu aceste cursuri”, ne-a declarat deputatul Gheorghe Emacu, iniţiatorul proiectului legislativ.

Citeşte mai mult pe ziarulring.ro

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )