Connect with us
banner ad

Administratie

Cinematograf 3D cu aproape 250 de locuri. VEZI când se deschide

Published

on

cinematograf saveni (10)

Lucrările la Centrul Cultural multifuncţional al oraşului Săveni sunt într-un stadiu avansat şi se vor finaliza cu mult înainte de termenul prevăzut prin contract. Asta spun reprezentanţii primăriei Săveni care au folicitat constructorului ca până în luna septembrie să finalizeze investiţia.

Acest centrul cultural multifuncţional se realizează în clădirea fostului cinematrograf Patria care de mulţi ani se afla în paragină. În această clădire vor fi atât o casă de cultură cât şi un cinematograf 3D.

„Eu cred că în luna septembrie, cinematograful din Săveni va fi funcţional. Termenul de finalizare a lucrărilor este în 2016 dar eu îmi doresc ca lucrările care au termen de 12 luni să se termine în 6 luni. Eu ţin foarte mult să reduc termenele pentru că în timpul lucrărilor se crează un adevărat disconfort pentru cetăţeni. Reducem termenele lucrărilor astfel încât disconfortul să cât mai mic”, a spus Relu Tîrzioru, primarul oraşului Săveni.

În apropierea cinematografului se va amenja o parcare cu o capactate de peste 200 de locuri astfel încât să nu se blocheze strada în momentul în care vor fi programate spectacole.

cinematograf saveni (1) cinematograf saveni (11) Cinematograful Patria din Saveni (1) cinematograf saveni (9) cinematograf saveni (8) cinematograf saveni (7) cinematograf saveni (6) cinematograf saveni (2) cinematograf saveni (3) cinematograf saveni (4) cinematograf saveni (5)

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )