Connect with us
banner ad

National

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, dus cu mandat la sediul DNA. Ofiţerii l-au aşteptat la ieşirea din sediul B1 TV

Published

on

darius-valcov

Ministru Finanţelor, Darius Vâlcov, a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie. El urmează să fie audiat de procurori, care încă nu au precizat despre ce fapte ar fi vorba. Conform unor surse judiciare, Darius Vâlcov are calitatea de suspect într-un dosar privind fapte din perioada în care Vâlcov a fost primar al municipiului Slatina.

Ministrul Darius Vâlcov s-a arătat surprins că este adus şi a declarat că nu ştie în ce calitate se află la DNA sau despre ce dosar ar fi vorba. Acesta a intrat în sediul DNA în jurul orei 18. Ofiţerii DNA l-au adus pe ministru într-o maşină care a avut pe traseu şi antemergător o maşină a poliţiei. Ministrul Vâlcov, care este şi senator PSD, a fost ridicat imediat după ce ar fi terminat o emisiune televizată unde se afla în calitate de invitat. Ministrul Finanţelor a fost aşteptat de ofiţeri, care l-au condus la sediul DNA. Vâlcov a participat la emisiunea Capital TV, de la B1TV, pe marginea noului Cod Fiscal. Alte două persoane suspecte, aflate în legătură cu ministrul Darius Vâlcov, sunt aşteptate la DNA.
Citeste mai mult pe Adevărul.ro

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )