Connect with us
banner ad

Politica

Deputatul PNL, Cristian Constantin Roman solicită schimbarea legislației privind achizițiile publice

Published

on

romancristian parlament

Parlamentarul botoșănean a făcut o declarație în Parlament, adresându-se în principal primului ministru Victor Ponta, prin care cere promovarea unui nou pachet legislativ în domeniul achiziților publice, astfel încât banii statului să fie mai eficient cheltuiți.

„Majoritatea cazurilor spectaculoase de corupție, care țin de bună vreme ocupată agenda publică, au la bază o încălcare a legislației privind achizițiile publice. Aproape că nu e caz de corupție în România, fie că ne referim la dare de mită, luare de mită sau trafic de influență, să nu vorbim de bani proveniți dintr-o achiziziție publică prin care statul a fost păgubit.

Este clar, cred, pentru toată lumea, că legislația actuală în domeniu trebuie modificată. Dacă ea are slăbiciuni, atunci trebuie întărită, dacă are portițe, ele trebuie închise, iar dacă are neclarități, ele trebuie clarificate. Legea trebuie să răspundă interesului statului și nu să fie un instrument prin care se îmbogățesc unii dintre cei care vremelnic conduc, în cârdășie cu așa-ziși „oameni de afaceri” abonați doar la bani publici.

Pe lângă faptul că trebuie aliniată la noile norme europene în domeniu, noua legislație privind achizițiile publice trebuie să încurajeze competitivitatea economică și să crească eficiența cheltuirii banului public prin achiziții ce pun accent în primul rând pe raportul preț-calitate. Sumele plătite trebuie să se reflecte în calitatea bunurilor, servicilor sau lucrărilor achiziționate de statul român.

De asemeni, noua legislație trebuie să excludă posibilitatea existenței de firme abonate la licitații publice, dar care aproape niciodată nu prestează activitatea la care s-au angajat, făcând un obicei din a subcontracta, bineînțeles după ce și-au tras partea de profit. Intermedierea e o altă metodă prin care statul e păgubit, pentru că prin subcontractări succesive scade în fapt valoare achiziției făcute efectiv de de stat, dar nu și valoarea plății. O firmă înscrisă la o licitație trebuie să dovedească faptul că are posibilitatea să ducă acel contract la îndeplinire prin forțe proprii, fie că vorbim de personal calificat, de dotare tehnică sau capacitate financiară[…]

O legislație bine făcută în domeniul achiziților publice ar produce o adevărată revoluție în modul de cheltuire a banului public, însă doar dacă ne dorim cu adevărat așa ceva[…]

Chiar dacă Guvernul e cel care trebuie să promoveze pachetul care să stea la baza modificării legislației privind achizițiile publice, noile norme trebuie adoptate după parcurgerea întregii proceduri parlamentare și nu prin ordonanță de urgență sau angajarea răspunderii Guvernului.

Dat fiind importanța ei, consider că trebuie lansată o dezbatere publică reală pe aceată temă, în care să fie invitați să participe și să-și spună părerea atât specialiștii cu experiență în achiziții – din partea statului dar și din zona privată – dar și reprezentanți ai societății civile. De asemeni, cred că idei deosebit de utile pot veni chiar de la Direcția Națională Anticorupție, care, din atâtea cazuri la care a lucrat, a identificat cel mai bine slăbiciunile legislației încă în vigoare la această dată”, precizează în declarația sa deputatul PNL Cristian Constantin Roman.

Deputat

Cristian-Constantin ROMAN

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )