Connect with us
banner ad

Administratie

ATOP a dotat poliţiştii cu 30 de truse criminalistice şi 20 de staţii de lucru IT

Published

on

politie dotari

Activitatea Poliţiei Române reprezintă serviciul public specializat care se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. În acest context, prevenirea şi combaterea criminalităţii, realizarea scopului procesului penal şi respectiv înfăptuirea unui act de justiţie modern şi eficient impun folosirea celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice criminalistice.

Înţelegând pe deplin importanţa asigurării resurselor de specialitate necesare  pentru identificarea infractorilor, în vederea menţinerii unui climat optim de ordine şi siguranţă publică în judeţ, Autoritatea Teritoriala pentru Ordine Publică din cadrul Consiliului Judeţean Botoşani a sprijinit structurile de specialitate ale I.P.J. Botoşani prin achiziţionarea în anul 2014, a 30 de truse criminalistice şi 20 de staţii de lucru IT.

Staţiile de lucru au fost date în folosinţă la începutul anului curent, în timp ce trusele criminalistice achiziţionate au fost repartizate poliţiştilor din cadrul Secţiilor de poliţie rurală care au atribuţii de cercetare a locului faptei, precum şi specialiştilor criminalişti din cadrul structurilor de profil ale IPJ Botoşani, ieri – 09 martie a.c.

La activitatea de prezentare şi repartizare a truselor criminalistice, au participat preşedintele Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică Botoşani – dl. colonel (r) Zmău Dumitru şi şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani – dl. comisar şef Cucoreanu Cristian.

Rolul echipamentelor care au intrat în folosinţa poliţiştilor botoşăneni este de a creşte aportul structurilor din care aceştia fac parte, la prevenirea şi combaterea criminalităţii, prin extinderea activităţilor de investigare criminalistică a locului faptei, exploatarea urmelor ridicate din câmpul infracţional şi implementarea informaţiilor obţinute, în bazele de date ale Poliţiei Române.

Poliţiştii botoşăneni îşi exprimă mulţumirea pentru sprijinul material acordat şi pentru buna colaborare instituţională, în îndeplinirea dezideratului comun de a apăra liniştea şi siguranţa cetăţenilor judeţului.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )