Connect with us
banner ad

National

Mafia medicamentelor. Un tratament în România, de şapte ori mai scump decât în UE

Published

on

pastile aspirina

Mafia medicamentelor îşi face de cap de şase ani în România, unde producătorii şi-au vândut pastilele şi de şapte ori mai scump faţă de alte ţări europene. Chiar dacă legea le interzicea acest lucru.

S-a întâmplat şi pentru că miniştrii Sănătăţii din ultimii cinci ani au închis ochii, timp în care mulţi producători de medicamente au impus tarife după bunul plac, iar bugetul ţării a pierdut astfel zeci de milioane de euro. Acum, oficialii din Sănătate le cer producătorilor să-şi alinieze preţurile în cel mult două săptămâni, scrieRomanialibera.ro.

Mirapexin, un medicament utilizat în tratarea bolii Parkinson, costă în România peste 530 de lei, în timp ce preţul maxim ar trebui să fie de peste 6 ori mai mic. La fel se întâmplă cu alte zeci, sute sau mii de medicamente vândute în farmacii. Nimeni nu ştie câte.
Din ce în ce mai mulţi români spun că nu-şi mai permit să cumpere tratamentele pentru că se scumpesc de la lună la lună. De altfel, aceleaşi pastile pot costa dublu de la o farmacie la alta.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )