Connect with us

Sport

FC Botoşani – Petrolul 0-1: Meci INTERZIS cardiacilor pe Municipal – CRONICĂ

Published

on

fc bt-petolul (8)

Petrolul a venit cu gânduri mari la Botoşani. Înaintea meciului, ploieştenii vorbeau de şansele la titlu şi nu luau în calcul decât victoria în faţa echipei lui Leo Grozavu. Pe teren nu s-a văzut mare diferenţă între Petrolul şi FC Botoşani. Ba din contra, elevii lui Grozavu au avut mai mult iniţiativa, au avut mai multe ocazii dar au pierdut la limită, sigurul gol al partidi fiind marcat de Teixeira din penalty.

Prima repriză nu a arătat că Petrolul este echipa care vrea titlul. FC Botoşani a avut o posesie mai bună, şi-a creat câteva ocazie şi a fost mult mai prezentă în joc. Prima ocazie a venit în minutul 1 când Acsinte a centrat de pe stânga, Hadnagy a reluat din careu dar mingea a trecut pe lângă poartă. Un minut mai târziu, Croitoru a avut ocazia primei reprize. Veteranul botoşănean a şutat la colţul lung dar mingea trece puţin pe lângă poartă. Prima şansă de gol a ploieştenilor a venit în minutul 13 dar De Lucas a şutat mult peste poartă. Şapte minute mai târziu, Teixeira a şutat anemic de la 20 de metri şi mingea a trecut alături de poarta lui Curileac. În minutul 28, jucătorii FC Botoşani au solicitat penalty la un presupus henţ în careu dar Alexandru Tudor nu dictează nimic. Imediat, cei aproximativ 4000 de suporteri botoşăneni au început să scandeze: HOŢII, HOŢII!

FC Botoşani încearcă să forţeze pe finalul primei reprize dar ploieştenii au ţinut jocul departe de poarta lui Pechanha iar la pauză era 0-0.

Repriza secundă începe de la scorul de 0-1. În minutul 46 centralul Alexandru Tudor dictează uşor penalty pentru ploieşteni, pentru un presupus henţ în careu comis de Acsinte. Teixeira execută foarte bne şi Petrolul deschide scorul. Botoşănenii încearcă să joace tare dar Tudor îi calmează repede pe Vaşvari şi Ngadeu cu două galbene.

În minutul 60, oaspeţii puteau majora scorul. Astafei scapă spre poarta lui Curileac, încearcă să-l dribleze dar se încurcă în minge. FC Botoşani iese mai mult la joc dar nu reuşeşte să treacă de barajul petrolist. În minutul 73, Filip face o greşeală copilărească, vede al doilea galben şi este eliminat.

Cu un om în plus, botoşănenii se aruncă în atac dar petroliştii s-au baricadat în defensivă şi nu au făcut nicio greşeală. Doar Danci cu două şuturi de la distanţă i-a mai dat emoţii de Pechanha.

În minutul 90+3 Quenten ia o acţiune pe cont propriu, pătrunde în care şi este împins de Fanchone. Ştiind că a acord foarte uşor penalty pentru petrolul, Alexandru Tudor arată imediat punctul cu var. Fotbaliştii botoşăneni au început să se îmbrăţişeze iar spectatorii se bucurau ca la un gol. Ştiau că va executa Gabi Vaşvari şi că decarul botoşănean nu ratează. A executat Vaşvari dar nu şi-a putut stăpâni emoţiile şi a şutat slab, pe centrul porţii iar Pechanha i-a salvat pe petrolişti.

După ratarea penalty-ului, Alexandru Tudor a pus capăt partidei iar FC Botoşani a ratat şansa de a obţine primul punct în faţ Petrolului, în Liga I.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )