Connect with us

Evenimente

ISU Botoşani a demarat campania de informare „Nu tremur la cutremur”

Published

on

cutremur

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani va intensifica, în acest an, activităţile de informare preventivă pentru conştientizarea de către populaţie a riscurilor pe care le implică un seism puternic. Acţiunile vor fi derulate în cadrul Campaniei Naţionale de Informare şi Pregătire a Populaţiei„NU TREMUR LA CUTREMUR”.

În urma unui studiu prezentat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă la lansarea campaniei, 80% dintre adulţii din România nu ştiu cum să reacţioneze în caz de cutremur şi mulţi ar lua decizii care le-ar putea fi fatale sau ar încetini intervenţia salvatorilor. Acelaşi studiu relevă faptul că, în cazul unui cutremur puternic, tinerii cu vârste între 18 şi 35 de ani, care nu au trăit experienţa unui cutremur de nivelul celui din 1977, “cu cât ştiu mai puţin, cu atât cred că sunt mai bine informaţi“.

Spre exemplu, cei mai mulţi nu şi-au pus niciodată problema să stabilească cu membrii familiei un loc de întâlnire, în condiţiile în care telefonia mobilă nu ar funcţiona o perioadă.

Acţiunile I.S.U. Botoşani vor urmări să atragă atenţia, în special, asupra modului de comportare a cetăţenilor în situaţia producerii unui seism.

În acest sens, inspectorii de prevenire vor continua să desfăşoare exerciţii şi lecţii de informare în şcoli cu copiii şi cadrele didactice şi vor distribui pliante cu reguli de comportare în situaţii de urgenţă, pe parcursul tuturor activităţilor organizate. Se va avea în vedere diseminarea informaţiilor şi la nivelul Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, operatorilor economici, instituţiilor, asociaţiilor de proprietari/locatari, dar şi organizarea unor puncte de informare preventivă amplasate în locuri cu afluenţă mare de persoane.

Diseminarea informaţiilor va fi realizată şi prin intermediul materialelor printate (flyere, afişe şi leaflet-uri) şi a celor şapte spoturi  animate.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )