Connect with us

Educatie

Materiile la care se susţin tezele în anul şcolar 2014-2015. LISTA COMPLETĂ gata

Published

on

elevi in curtea scolii1

Pe elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a îi aşteaptă un semestru greu, aceştia urmând să susţină tezele până în luna mai, respectiv până în luna aprilie. Vezi mai jos lista completă a disciplinelor la care se susţin evaluările semestriale (tezele) în anul şcolar 2014-2015.

Tezele de pe semestrul al II-lea al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la data de 22 mai 2015. În semestrul al II-lea, la clasa a VIII-a, tezele se vor susţine până la data de 15 mai 2015, iar la clasele terminale de liceu, până la data de 24 aprilie 2015.

La şcolile şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pe lângă lucrările scrise (din lista de mai jos), se susţine lucrare scrisă semestrială şi la limba şi literatura maternă, indifernt de nivel, filieră, profil, specializare/calificare profesională, an d studiu şi formă de şcolarizare.

La clasele cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi străine, indiferent de specializarea/calificarea profesională, pe lângă lucrările scrise (din lista de mai jos), se susţine lucrare scrisă semestrială şi la limba străină respectivă.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )