Connect with us

Administratie

Unul dintre contractele Urban Serv expiră în acest an. VEZI câţi oameni ar putea fi disponibilizaţi dacă nu va fi prelungit

Published

on

urbanserv sediu

Contractul de salubrizare străzi şi deszăpezire pe care îl are Urban Serv cu Primăria Municipiului Botoşani va expira în vara acestui an. În cazul în ca nu va fi prelungit iar lalicitaţie va câştiga o altă firmă, societatea de salubritate aflată în subordinea Consiliului Local, va fi nevoită să facă disponibilizări de personal.

La ora actuală, Urban Serv are trei contracte cu primăria: salubrizarea şi deszăpezirea străzilor, administrarea pieţelor şi cimitirelor plus colectarea deşeurilor. Dacă primul expiră în această vară, celelalte două sunt valabile până în 2020.

„Anul acesta expiră unul dintre contractele pe care le avem încheiate cu Consiliul Local Botoşani,respectiv contractul de salubrizare străzi, deszăpezire şi combatere polei. Noi facem demersurile necesare pentru prelungirea contractului. În situaţia în care Consiliul Local nu va aproba o astfel de variantă şi se va scoate la licitaţie, vom fi nevoiţi să ne prezentăm. În cazul în care nu câştigăm licitaţia, vom fi nevoiţi să disponibilizăm personalul pe partea de salubrizare. Vorbim de 80-100 de persoane. Contractele pentru administrarea pieţelor, cimitirelor şi colectarea deşeurilor sunt valabile până 2020”, a spus Simion Drelciuc, directorul general al Urban Serv.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )