Connect with us

Sport

Leo Grozavu: „Nu e necesar să transferi numeric. Până la urmă trebuie să transferi calitativ”

Published

on

antrenament fc botosani (4)

FC Botoşani şi-a schimbat strategia în ceea ce priveşte aducerea de jucători. Dacă până acum, în fiecare vară şi iarnă aducea câte cinci-şase sau chiar mai mulţi jucători, de această dată a făcut un singur tansfer. La finalul turului, tehnicianul Leo Grozavu a cerut conducerii clubului doi jucători iar unul dintre ei deja a venit.

Leo Grozavu susţine că nu a găsit jucători mai valoroşi decât cei pe care îi are în lot şi care să accepte condiţiile financiare de la Botoşani iar în aceste condiţii a preferat să mizeze pe fotbaliştii care au dus greul în turul campionatului.

„Nu e necesar să transferi numeric. Până la urmă trebuie să transferi calitativ. Am făcut un tur de campionat reuşit. Nu fantastic dar în niciun caz slab. Aceşti jucători au demonstrat că pot să producă un fotbal de calitate. Dacă nu găsim nişte fotbalişti mai buni decât ei, care să ne convină din toate punctele de vedere, fotbalistic, uman şi financiar, nu are rost să facem transferuri. Suntem într-un contact continuu cu piaţa fotbalistică. De un an de zile încerc să aduc un fundaş central de picior stâng. Până în momentul de faţă nu l-am găsit. A venit acest băiat din Australia dar este un jucător tânăr care poate fi o speranţă şi în niciun caz o certitudine. E dificil să te poţi baza pe un asemenea jucător. Găsim jucători mai buni dar costă de trei-patru ori mai mult. Nu ne permitem. Botoşaniul nu îşi permite să plătească niciun leu pe transferuri”, a spus Leo Grozavu.

În plus, tehnicianul botoşănean a preferat să aibă la dispoziţie un lot omogen şi nişte jucători pe care îi cunoaşte foarte bine. În cazul în care ar fi adus patru-cinci fotbalişti noi, trebuia lucrat din nou foarte mult la relaţiile de joc şi la omogenitate.

„Să nu uităm cine a câştigat campionatul în România, în ultimii ani. Nu mă refer la Steaua. Mă refer la Unirea Urziceni, la Oţelul. Au avut loturi foarte omogene. Nu au fost nişte jucători extraordinari dar într-un anumit grup, o perioadă mai lungă de timp, ei au dat randament. Şi FC Botoşani poate să facă o performanţă mai notabilă decât clasarea în primele şase”, a mai spus Leo Grozavu.

FC Botoşani avea posibilitatea de a face în această iarnă, câteva transferuri de la echipe aflate în insolvenţă sau care se confruntă cu mari probleme financiare. Leo Grozavu s-a opus pe motiv că aceşti jucători nu ar fi putut juca în faţa titularilor de la FC Botoşani.

„În general mă feresc să fac transferuri de la echipe care nu sunt peste noi. Pe Roşu îl cunosc foarte bine şi ştiu că poate să se încadreze în ceea ce eu vreau ca sistem de joc, ca dinamică.

Eu consider că Istvan Fulop poate să joace foarte bine pe acea poziţie. Nu a avut cel mai bun randament. Eu cred că în timp, Istvan Fulop poate să joace foarte bine pe acea poziţie. El este un jucător care nici pe poziţia lui de bază încă nu este constant. Nu pot spune că face cinci meciuri la rând foarte bune. Nu este foarte matur. A venit de la liga a III-a, este abia la al doilea campionat în prima ligă. A sărit nişte etape. L-am adus pe Neluţ Roşu care consider că ar putea să rezolve acea poziţie. Nu l-am adus în postură de titular. El trebuie să-şi câştige postul de titular. Dacă va merita, va juca. Îl cunosc foarte bine şi ştiu că poate mult mai mult decât a demonstrat până acum”, a completat tehnicianul botoşănean.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )