Connect with us

Administratie

Nova Apaserv a semnat un contract de aproape 35 de milioane de lei. Firma Victor Construct va realiza aducţiunea de la Prut la Săveni

Published

on

nova apaserv semnare poiect (1)

Compania Nova Apaserv Botoşani a semnat unul din cele mai importante proiecte iar în perioada imediat următoare vor începe lucrările la aducțiunea de apă de la Ștefănești la Săveni. Prin realizarea aceste investiţii, oraşul Săveni şi comunele Mihălășeni, Vlăsinești și Hănești vor beneficia de apă la parametri normali şi de o calitate foarte bună.

În total este vorba de 37,5 km de reţea de apă, modernizare bazinelor de acumulare de la Săveni, precum şi devierea magistralei de apă care alimentează municipiul Botoșani din Siret, în zona Leorda. Valoarea contractului este de 34,9 milioane lei. Contractul face parte din mega-proiectul de 102 milioane euro şi vizează extinderea rețelelor de apă-canalizare-epurare la nivelul județului Botoșani.

„În ceea ce privește extinderea rețelelor pe Botoșani, până la sfârșitul lui ianuarie sperăm să dăm rezultatul, iar în cazul Dorohoi, în februarie. Mai este evaluare la rețele Vorona, unde tot în februarie sper să terminăm procedura. Vom lucra foarte mult cu firmele care vor câștiga și dacă nu se termină lucrările în 2015 vom intra pe finanțarea din 2016”, a spus Gabriel Cîrlan, directorul general al Nova Apaserv.

Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani, a făcut apel la constructori să lucreze și în două sau trei schimburi pentru a finaliza până în decembrie 2015 lucrările. „Pentru prestigiul societății Victor Construct, cred că puteți să demonstrați și altor societăți că există la nivel de județ o firmă puternică, ce lucrează zi și noapte ca până pe 31 decembrie să fie finalizat. Pericolul este că dacă nu finalizăm lucrările până la 31 decembrie, Nova Apaserv va trebui să plătească restul lucrărilor de executat și asta înseamnă milioane de euro”, a spus Florin Țurcanu.

nova apaserv semnare poiect (4)

nova apaserv semnare poiect (2)

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )