Connect with us

Politica

Florin Ţurcanu se consideră victima marelui PNL: „Sunt convins că la ora actuală există un puci regizat pe toate palierele, împotriva mea”

Published

on

acl alegeri (12)

Co-preşedintele PNL Botoşani susţine că democrat liberalii şi membrii fostului partid Forţa Civică încearcă să-l discrediteze şi să-l determine să părăsească această funcţie. Prezent la emisiunea Dialog Deschis de la TeleM, Florin Ţurcanu a spus că este un plan foarte bine pus la punct prin care se încearcă înlăturarea lui.

„Am simţit mereu dar nu am crezut că e adevărat. La ora actuală sunt convins că împotriva mea s-a organizat, foarte tehnic şi pe un program foarte bine stabilit, un puci, în discreditarea mea, în acuzaţii fără nicio dovadă. Se vrea cu orice preţ înlăturarea preşedintelui Florin Ţurcanu din ambele funcţii. Nu am făcut parte din zona oamenilor de influenţă, nu am avut şi nu vreau să am alături de mine oameni care au un cuvânt greu de spus în zona privată şi în zona publică. Toate acestea au avut nişte costuri. Au fost presiuni enorme. De ce un coleg care ar putea să iasă public şi să clarifice anumite aspecte, nu iese. Nu am nicio pretenţie de ladomnul Cătălin Flutur. Dacă există anumite probleme în cadrul partidului şi în zona pe care dumnealui o reprezintă, să o clarifice dumnealui cu mine. În interiorul partidului sau în exterior dacă vrea. Vreau să fie clar pentru toţi colegii domniei sale. Sunt convins că la ora actuală există un puci regizat pe toate palierele, împotriva mea”, a spus Florin Ţurcanu care a adăugat că urmează să aibă o întâlnire cu Cătălin Flutur, pentru a clarifica lucrurile în interiorul PNL Botoşani.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )