Connect with us

Reportaj

Satul botoşănean unde cărămida este înlocuită cu piatră iar cimentul cu pământ şi lut GALERIE FOTO

Published

on

Mitoc, Horia - satul de piatra (colaj)

În judeţul Botoşani, mai exact malul Prutului, la circa un kilometru de râul care desparte România de Republica Moldova, este satul Horia, o localitate cu puţin peste 100 de gospodării. Se află la patru kilometri de Mitoc, drumul este aproape impracticabil, semnal la telefon nu prea există iar oamenii îşi duc traiul de pe o zi pe alta. În schimb, satul Horia este printre puţinele aşezări din România unde şi astăzi poţi vedea construcţii din piatră aşa cum erau în urmă cu sute de ani.

Sărăcia şi şansa de a avea în zonă o carieră de piatră i-a determinat pe locuitorii acestei localităţi să păstreze o tradiţie veche de sute şi chiar mii de ani. În satul Horia, mai bine de jumătate dintre construcţii sunt realizate din piatră. Începând de la garduri, continuând cu fântâni, beciuri şi inclusiv case.  „Cariera de pe malul Prutului este foarte veche. Înainte erau posibilităţi mai puţine de a se dezvolta şi de aceea majoritatea şi-au făcut construcţiile din piatră. Se duceau şi scoteau piatra din carieră şi îşi făceau gardul. Scândură şi alte materiale de construcţie nu se găseau. Fiind această piatră în zonă, au apărut şi meşterii care construiau. Este o tehnică de a pune piatra una peste alta, se împănează. Arătau frumos aceste garduri”, ne-a spus Dănuţ Budeanu, unul din locuitorii satului Horia.

Oamenii locului sunt nostalgici şi în acelaşi timp resemnaţi. Spun că această tradiţie se va pierde peste câţiva ani. Majoritatea tinerilor au plecat la muncă în străinătate şi nu îşi mai doresc să se întoarcă acasă iar în sat au rămas în special bătrânii. „Satul e mai mult pustiu, populaţia este îmbătrânită. Mai avem puţin tineret. Meşterii pietrari au murit. Au mai rămas doar câţiva care se mai ocupă. Piatra se lucrează greu. E mai simplu să baţi nişte scânduri şi să faci un gard. Din această piatră nu se făceau doar garduri. Se făceau temelii de case, beciuri, magazii”, ne-a mai spus Dănuţ Budeanu.

Am căutat unul dintre locuitorii satului Horia care încă mai realizează construcţii din piatră. L-am găsit pe Nelu Seliman, un bărbat care de mai bine de 20 de ani construieşte garduri, case şi beciuri din piatră. A pornit de jos iar acum este unul dintre cei mai apreciaţi meşteri pietrari.

Mitoc, Horia - satul de piatra (6)

„M-am apucat de nevoie. Nu aveam unde câştiga bani. Am început prima dată ca salahor. Meseria nu se învaţă ci se fură. Am tras cu ochiul la ceea ce făcau moşnegii şi am învăţat. Apoi am făcut singur. Piatra se pune cu pământ, cu lut, cu adeziv, mortar. Pe vremuri se punea cu pământ, cu lut. Nu se folosea ciment. Se mai punea cu var stins şi cu nisip. Un meseriaş bun clădeşte trei metri pe zi”, ne-a spus bărbatul.

Nelu Seliman are în palmares peste 100 de construcţii din piatră şi spune că are în continuare multe comenzi, inclusiv de la oameni „cu grade” din judeţul Botoşani. I-a construit un beci inclusiv lui Mihai Tâbuleac, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean. Acum lucrează la o casă cu temelie şi pereţi din piatră dar susţine că e foarte greu deoarece proprietarul e pretenţios. Nu vrea să vadă strop de ciment pe exterior.

Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (11)

„Am peste 100 de beciuri făcute, la tot felul de oameni. Şi cu grade, şi fără grade. Am făcut multe fântâni din piatră. Comenzi mai sunt dar piatra nu prea se mai scoate pentru că nu are cine să o scoată. E mult de lucru. sunt vreo şapte metri de pământ şi balastru până se ajunge la piatra de construcţie. Piatra este rezistentă. Sunt care fac o casă numai din piatră şi nu o izolează nici pe exterior şi nici pe interior. Rămâne peretele doar din piatră. Se face peretele de 40 de centimetri. Cimentul se pune doar în interior. Sunt oameni mai pretenţioşi care nu vor să vadă strop de ciment pe exterior. Se vede doar piatra. Se lucrează foarte greu”, ne explică Nelu Seliman.

Bărbatul ne dă asigurări că aceste construcţii din piatră sunt mult mai rezistente dar în acelaşi timp spune că sunt mai greu de realizat. Volumul de muncă este uriaş începând din carieră şi până la ridicarea construcţiei. Din acest motiv, puţini sunt cei care mai aleg să practice această meserie. „Au început să dispară meseriaşii. Bătrânii mor iar tinerii se duc afară. Meseria asta nu este bănoasă”, a conchis bărbatul.

Mitoc, Horia - satul de piatra (1) Mitoc, Horia - satul de piatra (4) Mitoc, Horia - satul de piatra (6) Mitoc, Horia - satul de piatra (8) Mitoc, Horia - satul de piatra (9) Mitoc, Horia - satul de piatra (10) Mitoc, Horia - satul de piatra (12) Mitoc, Horia - satul de piatra (13) Mitoc, Horia - satul de piatra (14) Mitoc, Horia - satul de piatra (16) Mitoc, Horia - satul de piatra (19) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (2) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (3) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (5) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (8) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (11) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (14) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (16) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (17) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (19) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (21) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (24) Mitoc, sat Horia, cariera de piatra (26)

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )