Connect with us

Sport

Botoşăneanul Florin Andone a jucat contra lui Ronaldo, Casillas sau Benzema. A ratat ocazia meciului dar a fost aplaudat de tot stadionul

Published

on

florin-andone

Atacantul botoşănean Florin Andone a jucat sâmbătă seara cel mai important meci din cariera sa de până acum. Acesta i-a înfruntat pe galacticii de la Real Madrid într-o partidă de campionat pe care Cordoba a jucat-o pe teren propriu.

Potrivit ziarului Prosport, Cordoba, cu Florin Andone printre titulari, a făcut un meci bun pe teren propriu contra celor de la Real Madrid. Cordoba a deschis rapid scorul, în minutul 2, prin Ghilas care a transformat o lovitură de la 11 metri după un henţ al lui Sergio Ramos. Benzema a egalat în minutul 28, iar Bale a adus victoria madrilenilor în minutul 89, tot din penalty.

În ciuda înfrângerii, Cordoba a avut o evoluţie foarte bună, iar românul Florin Andone a ratat o ocazie uriaşă în minutul 68, când a scăpat singur cu Casillas, dar lobul său a lovit transversala. Atacantul român consideră că echipa sa merita un punct din acest meci, dar este mulţumit de modul în care el şi coechipierii săi au evoluat în această partidă.

“Cred că am făcut o partidă foarte bună, puteam să câştigăm, însă Real Madrid e echipa care poate câştiga orice meci. Suntem multumiţi de felul în care am muncit şi am fi meritat un punct. E normal să fim furioşi, meritam să luăm măcar un punct”, a declarat Florin Andone la finalul meciului.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )