Connect with us

National

Cursul francului elveţian, învins de un buzoian: a găsit soluţia prin care a câştigat în instanţă plata ratei bancare la valoarea cursului de schimb din 2007

Published

on

franci elvetieni

Magistraţii Tribunalului Buzău i-au dat o sentinţă favorabilă unui bărbat care a dat în judecată banca de la care se împrumutase în franci elveţieni. Potrivit deciziei instanţei, care însă poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la data pronunţării, banca va trebui să-i calculeze clientului ratele retroactiv la cursul de schimb la care a contractat creditul în urmă cu opt ani.

În martie 2007, Ovidiu Olteanu, din Buzău, a împrumutat 112.000 de franci elveţieni, dintr-o bancă din Buzău. În acei ani, spune buzoianul, francul elveţian era cea mai stabilă valută de pe piaţă, cursul de schimb fiind de 1,7 – 1,8 lei.  Rata lunară pe care o stabilise banca era de 900 de franci elveţieni. În timp, clientul a ajuns din cauza crizei să nu îşi mai poată achita la timp ratele iar banca a început să-l asalteze cu somaţii. ”Nu sunt rău-platnic, ei ştiu, pentru că mereu le puneam banii cu o lună, două, înainte. Au început să mă sune, să mă hărţuiească. Ajungeau să sune şi la vecini, să mă ameninţe. I-am sunat şi i-am întrebat dacă în contractul nostru scrie că au voie să îmi sune vecinii, prietenii. Primeam două, trei telefoane pe zi. La un moment dat, le-am spus că sunt la volan, iar ei mi-au zis că de ce nu vând maşina, ca să achit creditul”, a spus Ovidiu Olteanu.
Citeste mai mult pe Adevărul.ro

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )