Connect with us

Economic

Ce este insolvența persoanelor fizice. Cum îți “îngheți” datoriile și scapi de executarea silită

Published

on

bani foto tecuceni

Criza francului elvețian scoate din sertarele parlamentarilor români o lege cerută de ani de zile de societatea civilă, dar nedorită de bancheri – legea insolvenței persoanelor fizice sau a falimentului personal. FMI s-a opus constant introducerii unei astfel de măsuri în România.
Ce ar presupune o astfel de lege a insolvenței persoanelor fizice și cum i-ar ajuta pe românii care nu mai pot face față datoriilor?

După modelul insolvenței care se aplică firmelor, persoanele fizice care au datorii și nu le mai pot plăti vor putea opta, după intrarea în vigoare a acestei legi, pentru intrarea în insolvență, situație în care vor fi protejați în fața creditorilor o perioadă de timp.

Potrivit proiectului aflat în dezbatere pe masa deputaților, acceptul pentru intrarea în insolvență va fi decisă de un judecător, Odată deschisă procedura, insolventul-persoană fizică va avea o perioadă de grație de 3-5 ani în care să își stabilească un plan de redresare financiară și să își plătească o parte din datorii.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET 

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )