Connect with us

Evenimente

Fata de 16 ani care s-a aruncat joi seară de la etajul trei, a murit la spital

Published

on

tentativa suicid primaverii (3)

Tânăra a ajuns în stare gravă la spital fiind diagnosticată cu traumatisme severe la coloană, traumatism cranian, traumatism la membrele superioare plus pneumo-torax. Deşi a fost transportată imediat la spital, fata a decedat după câteva ore.

O adolescentă în vârstă de 16 ani, aflată în plasament, şi care locuia într-un apartament de pe strada Primăverii, s-a aruncat peste balustrada balconului, joi seară.

Fata se afla în apartament împreună cu alţi cinci minori şi erau în grija unui asistent maternal. La un moment dat, ea a încuiat uşa camerei după care a mers în balcon şi s-a aruncat peste balustradă. A căzut pe trotuarul de beton. Nişte trecători au văzut-o şi au sunat imediat la 112. A fost preluată de o ambulanţă iar la faţa locului au sosit poliţiştii şi jandarmii care au demarat o anchetă.

“Am fost solicitati pentru o pacienta cazuta de la etajul trei pe asfalt. Prezinta traumatism cranio-cerebral, traumatism membru superior drept, toracic, la coloana vertebrala. Pacienta este constienta si este transportata la spital pentru investigatii. Starea este destul de grava”, a spus Liviu Stan, medic Ambulanta Botosani.

Imediat dupa ce i-au fost facute primele investigaţii pentru a constata ce leziuni are, fata a intrat in stop cardio-respirator si in ciuda eforturilor facute de medici, ea nu a mai putut fi salvata.

Reprezentanţii DGASPC Botosani au demarat deja o anchetă în acest caz. Ei susţin că tânăra a mai avut tentative de suicid şi în trecut.

“Fata de 16 ani este in sistem de un an de zile. A fost institutionalizata in prima fata in Centrul pentru Primiri in Regim de Urgenta, apoi transferata la un centru de apartamente. A mai avut tentative de suicid. Minore. A fost consiliata. Avea un tratament prescris de catre NPI. Deocamdata nu stim mare lucru. O sa demaram o ancheta si o sa cercetam imprejurarile care au dus la producerea acestui eveniment nefericit”, a spus Dan Slincu, director DGASPC Botosani.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )