Connect with us

Sport

Cornel Şfaiţer: „Este pentru prima dată în istoria clubului când nu avem mari dureri de cap”. VEZI ce spune oficialul botoşănean despre campania de transferuri

Published

on

cornelsfaiter6ian

Conducătorii clubului FC Botoşani împreună cu antrenorul Leo Grozavu au stabilit strategia privind campania de achiziţii din această iarnă. Aceştia nu vor mai transfera mulţi jucători aşa cum au făcut-o în precedentele pauze competiţionale ci doresc să întărească două-trei posturi considerate deficitare.

Cornel Şfaiţer, preşedintele clubului FC Botoşani, spune că deja s-au purtat discuţii pentru aducerea a doi jucători străini. Este vorba de un fundaş central şi un mijlocaş.

„Până acum, în fiecare pauză competiţională aveam o listă lungă de achiziţii sau de jucători la care renunţăm. Este pentru prima dată în istoria clubului când nu avem mari dureri de cap. Din Liga a II-a nu am niciun jucător pe care să-l aduc la Botoşani. Am urmărit multe meciuri din turul campionatului, am oameni cu care am colaborat dar nu am găsit niciun jucător care să aibă evoluţii de excepţie şi să fie constant. Trebuie să ne orientăm spre piaţa externă. Am discutat cu Leo iar el îşi doreşte un fundaş central de picior stânga şi un mijlocaş central care să joace pe postul pe care a jucat Fulop în a doua parte a turului. Avem câteva CV-uri, am discutat cu mai mulţi impresari”, a precizat Cornel Şfaiţer.

În primul cantonament, programat luna aceasta la Băile Felix, Leo Grozavu va testa câţiva jucători de 18-20 de ani pe care i-a urmărit în acest tur de campionat. Este vorba de jucători de la echipe din eşaloanele doi şi trei ale fotbalului românesc. În cazul în care aceştia vor confirma, ei ar putea fi achiziţionaţi de FC Botoşani şi lăsaţi să joace în retur, în ligile inferioare.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )