Connect with us

Administratie

MODEL DE URMAT. O primărie din judeţul Botoşani a realizat o investiţie la aproape jumătate din valoarea proiectului GALERIE FOTO

Published

on

primaria roma (8)

Autorităţile locale din judeţul Botoşani încep să fie mai responsabile când vine vorba de cheltuirea banilor publici. Diminuarea bugetelor şi multitudinea de anchete făcute de către DNA, i-a determinat pe aleşii locali să nu mai plătească miliarde de lei vechi pe tot felul de proiecte umflate artificial.

Un astfel de exemplu este în comuna Roma. În urmă cu mai mulţi ani s-a demarat un proiect privind construcţia unui nou sediu al primăriei. Conform proiectului, valoarea investiţiei era de 2,4 milioane de lei şi nu conţinea o serie de obiective importante. În urma reanalizării proiectului şi a licitaţiei, investiţia a fost realizată cu doar 1,5 milioane de lei, făcându-se o economie de 900.000 de lei.

„Valoarea iniţială era de 2,4 milioane de lei. Proiectul nu conţinea clădirea pentru centrală, garajul, gardul, terasa, mobierul şi fosa septică. În urma licitaţiei, am redus contractul cu 900.000 de lei. Cu 1,5 milioane de lei am construit sediul primăriei plus clădirea pentru centrală, garajul, gardul, terasa, o parte din mobier şi fosa septică. Au fost cinci ofertanţi la licitaţie. Avem garanţie de doi ani”, ne-a spus viceprimarul comunei Roma, Mihai Asiminicesei.

Viceprimarul susţine că în ultimii ani s-au cheltuit foarte mulţi bani pe tot felul de studii şi proiecte dar investiţiile nu s-au mai realizat. În momentul de faţă, la primăria comunei Roma sunt teancuri de proiecte pentru care s-au cheltuit sume mari de bani dar finanţările nu au mai fost atase iar investiţiile au rămas doar în stadiul de promisiune.

„Printr-o bună gestionare a banilor, se pot realiza proiecte. Până acum, mulţi bani s-au dus pe proiecte ineficiente. S-a proiectat cu nişte sume astronomice, nu au mai fost promovate proiectele, a venit altă administraţie şi a luat-o de la zero. Împreună cu domnul primar, am încercat să continuăm ceea ce am găsit. Erau nişte proiecte, unele cu probleme, le-am modificat şi am continuat. La nivel de ţară, s-au cheltuit foarte mulţi bani pe studii şi proiecte care nu au avut nicio finalitate. Vrem să achiziţionăm un utilaj multifuncţional necesar pentru şanţuri, poduri, inclusiv deszăpezire”, a adăugat viceprimarul comunei Roma.

Comuna Roma este una dintre comunele cu un buget mare din judeţul Botoşani. În această comună sunt câţiva agenţi economici mari care anul plătesc miliarde de lei vechi la bugetul local. Cu toate acestea, din punct de vedere al dezvoltării a rămas în urmă. Abia de vreo doi ani lucrurile au început să se mişte şi să apară investiţii.

primaria roma (7) primaria roma (6) primaria roma (5) primaria roma (4) primaria roma (3) primaria roma (2) primaria roma (1)

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad