Connect with us

Evenimente

Accident cu victime provocat de un tânăr de 17 ani. A furat un autoturism, era beat şi a fugit de la locul accidentului

Published

on

politisti accident

La data de 18.12.2014, în jurul orei 19.50, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Tulburea din oraşul Flămânzi, L. I. de 17 ani, din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care autovehiculul a părăsit carosabilul, izbindu-se în șanțul de la marginea drumului.

Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unui alt tânăr, de 18 ani, din orașul Flămânzi, pasager în autovehicul.

După producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti la scurt timp, pe raza localităţii Flămânzi. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult, cercetările efectuate au stabilit că tânărul, profitând de neatenţia proprietarului, a sustras cheile autoturismului, care se afla parcat în localitatea  Nicolae Bălcescu, după care a condus vehiculul pe drumurile publice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii a cinci  infracţiuni, respectiv furt calificat, distrugere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie şi vătămare corporală din culpă.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad