Connect with us

Administratie

Florin Ţurcanu rămâne co-preşedinte PNL şi preşedinte CJ Botoşani: „Am avut intenţia să demisionez. M-am sacrificat încă o dată şi încerc să merg mai departe”

Published

on

florin turcanu24oct

Florin Ţurcanu rămâne în continuare co-preşedinte al PNL Botoşani şi spune că în mod cert îşi va păstra şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Acesta a declarat că după condamnarea la şase luni de închisoare cu suspendare, a avut intenţia de a demisiona din ambele funcţii pe care le ocupă.

Ţurcanu a avut discuţii cu membrii PNL Botoşani cât şi cu conducerea centrală a partidului şi susţine că aceştia i-au solicitat să rămână în funcţie.

„În ceea ce priveşte cariera politică, am rămas aşa cum am fost până acum, la solicitarea colegilor. Eu am avut intenţia să dmisionez când s-a pronunţat instanţa. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu colegii mei, m-am sacrificat încă o dată şi încerc să merg mai departe pentru binele tuturor. Toţi colegii din ţară mi-au cerut să nu demisionez”, a spus Florin Ţurcanu.

Cât priveşte mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu spune că prefectul nu are motive să emită un ordin prin care să constate încetarea mandatului.

„Am un avocat angajat din Suceava şi i-am adus la cunoştinţă domnului prefect care sunt argumentele pro şi contra în ceea ce priveşte speculaţiile care s-au făcut cu privire la posibilitatea domnului prefect de a emite un ordin prin care să constate încetarea mandatului meu de preşedinte. Legea spune foarte clar că primarul şi preşedintele CJ îşi pierde funcţia dacă este mort, dacă şase luni nu şi-a exercitat drepturile sau e condamnat la închisoare cu lipsire de libertate. Nu am nicio interdicţie. Pot să plec din ţară astăzi, pot candida”, a adăugat Florin Ţurcanu.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )