Connect with us

Sport

CS Botoşani şi-a premiat cei mai buni sportivi din 2014. VEZI CLASAMENTUL – GALERIE FOTO

Published

on

csbotosani andrei amos, sorina hulpan

Conducerea Clubului Sportiv Botoşani şi-a premiat astăzi, în sala de badminton, sportivii care au obţinut medalii la competiţiile naţionale şi internaţionale, în acest an. Clasamentul celor mai buni sportivi este dominat şi anul acesta de halterofili care au confirmat atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Valoarea totală a premiilor a fost de 14.000 de lei. CS Botoşani a alocat 10.000 de lei iar 4.000 de lei au provenit de la primăria Botoşani.

Primul loc al clasamentului a fost ocupat de halterofila Sorina Hulpan care în acest an a obţinut două medalii de aur şi una de argint la Campionatul European, câte trei medalii de aur la Campionatul Naţional de cadeţi şi un loc cinci la Jocurile Olimpice de cadeţi.

Pe locul doi s-a clasat Florin Bejinaru, tot de la secţia de haltere. Acesta are un loc patru şi două locuri cinci la Campionatul European, un loc patru, un loc cinci şi un loc şase la Campionatul Mondial. Pe locul trei s-a clasat halterofila Bianca Ioniţă. Ea a obţinut în acest an o medalie de argint şi una de bronz la Campionatul European şi câte trei medalii de aur la Campionatul Naţional de juniori şi tineret.

“A fost un an greu din punct de vedere financiar dar am reuşit să ajungem la final şi să avem rezultate deosebite la competiţiile naţionale şi internaţiole. Avem un număr de 180 de medalii la campionatele naţionale, cu 15 medalii mai mult decât anul trecut. În schimb, la campionatele internaţionale am avut 21 de medalii, fiind un an mai slab. Chiar dacă nu am fost finanţaţi sufient, noi ne-am făcut treaba”, a spus Andrei Amos, directorul adjunct al CS Botoşani.

“A fost un an foarte dificil. Nu am crezut că reuşim să terminăm cu bine anul competiţional. Sper că în 2015 nu se mai produce nicio eroare şi ne dă bugetul pe care îl merităm. În 2013, Clubul Sportiv Botoşani, în clasamentul ministerului, a fost pe locul doi la rezultele obţinute. cu toate acestea, finanţarea a fost pentru un club fără rezultate”, a declarat Mia Roată, directorul CS Botoşani.

Şansa Clubului Sportiv Botoşani a fost că în acest an a reuşit să obţină şi venituri proprii. Din aceşti bani, se va asigura un cantonament pentru sportivii legitimaţi la CS Botoşani care vor participa anul viitor în competiţii.

CLASAMENT

1.Sorina Hulpan (haltere)

2.Florin Bejinaru (haltere)

3.Bianca Ioniţă (haltere)

4.Nicoleta Constantin (haltere)

5.Rodica Olariu (haltere)

6.Andrei Roman (haltere)

7.Loredana Heghiş (haltere)

7.Alina Popovici (haltere)

8.Mihaela Teodoresei (haltere)

8.Alexandra Corduneanu (haltere)

9.Andreea Huzum (atletism)

9.Tiberiu Barbazan (lupte)

9.Doru Stoian (haltere)

10.Mădălina Hegheş

10.Ciprian Şuhanea

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad