Connect with us

Sport

Cele mai bune sportive ale Botoşaniului, tăiate de la premiere din cauza dopajului

Published

on

toma loredana, molie bianca

Halterofilele Bianca Molie şi Loredana Toma, cele mai bune sportive ale judeţului în ultimii ani, nu au fost incluse în topul performerilor CS Botoşani din 2014. Rezultatele celor două sportive au fost foarte bune şi în acest an numai că în urmă cu o lună, acestea au fost implicate într-un scandal de dopaj.

Bianca Molie şi Loredana Toma aveau şanse mari de a reprezenta România la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice. Acestea au avut o creştere spectaculoasă în ultimii ani, au obţinut medalii la Campionatele Europene şi Mondiale şi se spera că vor urca pe podium şi la Jocurile Olimpice. În urmă cu o lună, la un control antidoping, s-a constatat că au folosit substanţe interzise şi au fost suspendate pe o perioadă de doi ani.

După acest scandal, între Constantin Urdaş, antrenorul celor două sportive şi conducerea clubului botoşănean, relaţia nu a mai fost la fel de bună. Mia Roată, directorul CS Botoşani, spune că pe perioada suspendării, cele două sportive nu vor mai primi niciun fel de fonduri de la club.

„Mă aşteptam să se poată discuta altfel după situaţia care s-a creat dar se pare că nu. Când a fost acasă, a avut o atitudine anormală pentru situaţia care e. Este o situaţie jenantă că s-a întâmplat cu sportivii noştri. CS Botoşani a avut şi va mai avea sportivi valoroşi. Noi sperăm că şi fetele acestea îşi vor reveni. Din punct de vedere legal, noi nu avem voie să le mai sprijinim. Vor tebui să-şi găsească modalităţi pentru susţinerea pregătirii. Am citit legislaţia şi nu avem voie să investim în ele. Până în momentul de faţă nu am primit nicio hârtie oficială în ceea ce priveşte cele două cazuri de dopaj. Ni s-a comunicat doar telefonic. Acum vom vedea dacă sunt sau nu vinovate”, a spus Mia Roată.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad