Connect with us

Administratie

Staţiunea Popăuţi încearcă din nou rezilierea contractelor încheiate cu firma EcoLev

Published

on

popautistatiune

Războiul dintre Staţiunea de Cercetare Popăuţi şi societatea comercială EcoLev continuă. Reprezentanţii Staţiunii Popăuţi încearcă din nou recuperarea terenurilor care au fost concesionate firmei EcoLev, de către fosta conducere a staţiunii.

Ionică Nechifor, directorul Staţiunii de Cercetare Popăuţi spune că sunt trei contracte încheiate, cu acelaşi număr de înregistrare dar cu perioade diferite. Unul este pe un an, altul pe cinci ani iar al treilea este pe zece ani. Iniţial, conducerea staţiunii a bănuit că este vorba de un fals dar în urma anchetei s-a constatat altceva.

„S-a repus pe rol procesul de evacuare. Nici preşedintele completului de judecată nu a înţeles cum a putut fostul director să încheie trei contracte pe perioade diferite dar cu acelaşi număr. A fost anchetă care s-a limitat la a vedea dacă respectivele semnături sunt false. S-a constatat că acele semnături nu sunt false. Acele contracte pe zece ani nu sunt la staţiune”, a precizat Ionică Nechifor care a adăugat:

„Între timp am schimbat şi juristul staţiunii iar acum facem rezilierea contractelor. EcoLev nu a plătit niciun leu nici în 2013 şi nici în 2014 pentru suprafeţele pe care lucrează. Dacă s-ar lua în calcul acele contracte pe zece ani, această firmă ar avea nişte obligaţii faţă de staţiune. Nu a respectat mare parte din contract, nu a plătit nimic. Sumele care au fost pe contracte erau foarte mici. În cazul celorlalte firme care au teren de la staţiune, am modificat cuantumul pe hectar. Acum se ridică la nivelul subvenţiei încasate de la APIA. Noi încasăm banii pe subvenţie iar ei rămân cu producţia. Până acum, staţiunea era păgubită de cel puţin 100.000 de euro pe an”.

În plus, Ionică Nechifor intenţionează să solicite strămutarea procesului de la Botoşani şi consideră că astfel ar avea mai mari şanse de câştig.

„Am luat în calcul strămutarea dosarului pentru că ceva se întâmplă la nivelul judeţului Botoşani. Nu vreau să acuz pe nimeni de la Judecătorie sau Tribunal dar până acum nu am câştigat niciun proces. În schimb, am constatat că această firmă a câştigat multe procese la Botoşani dar le-a pierdut la Curtea de Apel Suceava. Vom încerca evacuarea până la finalizarea procesului deoarece avem mare nevoie de respectivele suprafeţe de teren”, a conchis directorul Staţiunii Popăuţi.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad