Connect with us

National

VICTOR PONTA nu renunţă la funcţia de PREMIER: Mâine votăm respingerea Legii amnistiei şi graţierii

Published

on

ponta la baisa

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că nu va renunţa la funcţia de premier. Totodată, candidatul alianţei electorale PSD-UNPR-PC la alegerile prezidenţiale a ţinut să-l felicite pe contracandidatul său, Klaus Iohannis, pentru câştigarea alegerilor.

“Încă o dată, aşa cum am făcut şi aseară, îl felicit pe Klaus Iohannis, e un preşedinte legitim. Sunt convins că va face tot ce ţine de el pentru a face bine României. Din acest punct de vedere, România a dovedit că este o democraţie consolidată. Îmi exprim şi eu, şi toţi liderii coaliţiei de guvernare dorinţa de dialog cu noul preşedinte legitim. Sunt absolut convins că domnia sa va dori să dialogăm şi să încercăm să facem împreună cât mai mult bine poporului român şi ţării. România are nevoie, mai mult decât oricând, de stabilitate şi predictibilitate. Din punct de vedere strict personal, mi-ar fi cel mai uşor, cel mai simplu şi cel mai de dorit, cel puţin pentru familia mea, să mulţumesc celor cu care am lucrat până acum şi…”, a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta, luni, într-o conferinţă de presă.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad