Connect with us

Evenimente

Staţiunea Popăuţi şi Asociaţia Moldoovis participă la INDAGRA

Published

on

targ popauti (14)

Staţiunea de Cercetare Popăuţi şi Asociaţia Moldoovis participă în aceste zile la INAGRA, cel mai mare târg agricol care se organizează în România. La acest eveniment, delegaţia de la Botoşani a plecat cu 20 de oi din rasa karakul, pielicele şi mai multe materiale promoţionale.

„INDAGRA este un eveniment extraordinar, cu 26 de state participante. Este unul din cele mai mari evenimente din Uniunea Europeană. Noi avem onoarea să fim invitaţi la un asemenea eveniment. Este prima participare în tandemul Staţiunea de Cercetare Popăuţi – Asociaţia Moldoovis. În anii trecuţi, Asociaţia Moldoovis a mai participat. Vom merge cu exponate şi cu partea ştiinţifică. Vom avea şi o prezentare la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Bucureşti. Mergem cu exemplare de animale. Vor fi 20 de capete. Vom prezenta varietăţile de culoare, negru, brumăriu, maro, sur. Vom avea materiale de promovare”, ne-a spus Ionică Nechifor, directorul Staţiunii de Cercetare Popăuţi.

Reprezentanţii Staţiunii de Popăuţi şi Asociaţiei Moldoovis speră ca în urma acestei participări să încheie mai multe contracte şi să obţină venituri mai mari.

„Prin participarea noastră la târg, cei care au de câştigat sunt fermierii care se fac cunoscuţi la nivel naţional şi internaţional. Din experienţa anilor trecuţi, după un astfel de eveniment suntem contactaţi şi se valorifică masculi de reproducţie. De asemenea, putem arăta autorităţilor performanţa la care suntem. Toată lumea rămâne mirată când vede atâtea varietăţi de culoare la rasa karakul de Botoşani”, a adăugat Ionică Nechifor.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )