Connect with us

Administratie

Piaţa Viilor ar putea fi redeschisă înaintea sărbătorilor

Published

on

piata scandal5

Demararea cu întârzierea a lucrărilor şi apariţia unor probleme care nu au fost prevăzute, au făcut ca modernizarea pieţei Viilor din municipiul Botoşani să dureze mai mult decât s-a estimat. Reprezentanţii societăţii Urban Serv spun că se încearcă finalizarea în proporţie de 80% a lucrărilor până la sărbătorile de iarnă.

Conform proiectului, piaţa va fi extinsă ca mărime, vor fi cinci intrări iar în interior se vor amenaja mai multe standuri astfel încât să fie condiţii civilizate pentru comerţ. Simion Drelciuc, directorul societăţii Urban Serv Botoşani susţine că în momentul în care s-au demarat lucrările, au apărut o serie de probleme care trebuie remediate urgent.

„Am avut o discuţie cu constructorul iar acesta s-a angajat că până la sărbători încearcă să termine lucrările astfel încât să se poată utiliza atât hala de legume cât şi cea de lactate. În urma decopertării pardoselii halei de lactate, s-a constatat că o parte din stâlpii de susţinere a acoperişului sunt mâncaţi de rugină. S-a apelat la o firmă de specialitate care face o expertiză şi va da o soluţie tehnică. S-a trecut la efectuare de lucrări auxiliare, s-a făcut canalizărea, împământările, alimentarea cu apă. Eu sper ca hala de legume şi hala de lactate să fie finalizate în proporţie de 80% până la sărbătorile de iarnă”, a spus Simion Drelciuc.

În plus, Direcţia Sanitar Veterinară a impus anumite condiţii pentru funcţionarea halei de lactate iar proiectul iniţial a trebuit modificat. Practic, trebuie amenajate vestiare, grupuri sanitare şi duşuri pentru cei care vin şi comercializează produsele în această hală.

„Direcţia Sanitar Veterinară a impus unele modificări la proiect şi au apărut lucrări suplimentare. La hala de lactate va fi un filtru sanitar care constă într-un grup sanitar, duşuri, un loc pentru schimbarea hainelor. Producătorul va intra într-un vestiar, se va spăla, va lua halatul pe care noi îl punem la dispoziţie. Normele prevăd siguranţa alimentară a consumatorului”, a adăugat directorul Urban Serv.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )