Connect with us

Politica

COMUNICAT PSD. UE ar putea adopta programele din România pentru locuri de muncă

Published

on

psd sediu

România, apreciată în UE pentru reducerea șomajului

România este unul dintre puținele state ale Uniunii Europene care a înregistrat rezultate pozitive în pri- vința creării de noi locuri de muncă, în special pentru tineri, aceasta fiind principala temă pe agenda europeană. Prezent la Milano, la întâlnirea șefilor de guverne în Conferința la nivel înalt pentru ocuparea forței de muncă, premierul Victor Ponta a prezentat măsurile luate în România în acest domeniu.

Programul „Garanție pentru Tineret”, soluție pentru combaterea șomajului

Premierul Victor Ponta a prezentat în cadrul întâlnirii principalele măsuri aplicate în România și care ar putea fi preluate în definirea politicilor Uniunii Europene în domeniul ocupării forței de muncă. Cel mai important dintre acestea este Programul „Garanție pentru Tineret 2014-2015”, care prevede sprijinirea tinerilor cu vârsta mai mică de 25 de ani care își pierd locul de muncă sau care nu găsesc o slujbă după terminarea studiilor. Sprijinul constă atât în acordarea unor stagii de pregătire pentru piața muncii pe diverse meserii și specializări, cât și o ofertă de bună calitate pentru angajare.

Trei programe naționale pentru crearea de noi locuri de muncă

Alte programe realizate în România care au fost bine primite în întâlnirea de la Milano sunt:

• Subvenționarea de la stat a salariilor pe un an de zile pentru tinerii absolvenți (elevi sau studenți), cu obligația angajatorilor de a menține postul nou creat încă un an;

• Schema de ajutor de stat pentru firmele private care creează minim 20 de noi locuri de muncă;

• Schema de ajutor de stat pentru firmele IT care creează peste 200 de noi locuri de muncă.

S-a stopat creșterea alarmantă a șomajului din timpul guvernării PDL

România se numără printre puținele state europene care a înregistrat rezultate pozitive în domeniul locurilor de muncă. Chiar dacă cifrele sunt încă nu sunt spectaculoase, este important că s-a stopat creșterea alarmantă a șomajului care s-a produs în timpul PDL, care acum se ascunde în spatele candidatlui la președinție Klaus Iohannis.

La nivel național, în primul trimestru din 2014, numărul de persoane angajate cu contracte de muncă a crescut cu 190.000, față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 400.000 de față de luna martie 2011.

„Suntem conștienți că încă mai sunt multe lucruri de făcut în această privință. Șomajul în rândul tinerilor e cea mai importantă problemă din România. Trebuie să fim conștienți că acest guvern a preluat mandatul cu -700.000 de locuri de muncă, iar acum avem +400.000. Nu e suficient, dar e ceva în plus, nu în minus, cum a fost în guvernarea anterioară”, a declarat președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi.

Locuri noi de muncă și în Botoșani

În Botoșani cifrele sunt de asemenea pozitive, chiar dacă încă mai e mult până la acoperirea nevoii reale din piață. Conform ANOFM, cu fondurile de la Guvern s-au creat peste 1.100 de locuri de muncă pentru tineri și pentru persoanele peste 45 de ani, iar în perioada 2012-2014, peste 3.000 de botoșăneni  au beneficiat de cursuri de spe cializare. În ansamblu, în timpul Guvernului Ponta, în Botoșani șomajul a scăzut cu circa 2.800 de persoane.

(Acest articol reprezintă punctul de vedere al PSD Botoșani)

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )