Connect with us

Politica

COMUNICAT PSD. Cine va schimba modelul președintelui Traian Băsescu?

Published

on

psd sediu

Alegerile prezidențiale din noiembrie reprezintă poate cel mai important tur de scrutin din utima decadă. Românii au șansa de a schimba modelul prezidențial impus în cei 10 ani petrecuți la Cotroceni de Traian Băsescu.

Modelul conflictual al președintelui-jucător, patentat de Traian Băsescu, a forțat limitele constituționale, a dominat guvernul, justiția, politica externă și politica de partid și a creat multă dezbinare în societate.

Avem 14 aspiranți la fotoliul de președinte dar câți dintre aceștia ar putea schimba cu adevărat modelul președintelui Traian Băsescu?

Udrea și Macovei, candidații lui Băsescu

Elena Udrea sau Monica Macovei nu sunt cotate cu șanse foarte mari de a schimba modelul prezidențial. Acest lucru se datorează faptului că ambele candidate s-au remarcat prin relația apropiată cu președintele Traian Băsescu. Atât Udrea cât și Macovei au ocupat locuri de cinste în guvernele susținute de Traian Băsescu de-a lungul ultimilor 10 ani.

Ponta, principalul contestatar al modelului Băsescu

Dintre candidații cu șanse, singurii care par a aduce o schimbare sunt Victor Ponta și Klaus Iohannis.

Victor Ponta rămâne principalul contestatar al modelului Traian Băsescu. Ponta este singurul care se definește drept ”președintele care unește”. Mai mult decât atât este singurul care are deja o majoritate parlamentară stabilă și un guvern care este angajat în susținerea programului USL. Victor Ponta a condamnat în mod explicit caracterul conflictual al lui Traian Băsescu care a divizat societatea românească și a propus în schimb unificarea tuturor românilor în jurul unul proiect național.

Băsescu, premierul lui Iohannis?

Pe de altă parte, principalul contracandidat al lui lui Victor Ponta, Klaus Iohannis are o mare problemă: este sprijinit de o alianță fragilă, care îl are în spate pe Traian Băsescu.

ACL este tribuna politică folosită de Iohannis pentru a accede la cea mai înaltă funcție a statului. Din acest motiv, el va rămâne tributar celor de la PDL care vor trebui ”răsplătiți”. Primul pas a fost deja anunțat de candidatul ACL: formarea unei noi majorități parlamentare. Această nouă majoritate va însemna un nou conflict politic și o lungă perioadă de instabilitate.

Cel mai grav însă este că foștii colegi ai lui Traian Băsescu, Emil Boc, Adriean Videanu, Roberta Anastase îi vor forța mâna lui Klaus Iohannis pentru a-l impune pe Traian Băsescu în funcția de premier.

Klaus Iohannis rămâne un politician dependent de structurile care îi susțin candidatura, de două partide care nu mai departe de anul trecut se situau pe poziții total diferite. Apariția sa din neant, evoluția rapidă de la independent la președinte de partid și mai apoi candidat la prezidențiale nu vin nicidecum gratuit.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )