Connect with us
banner ad

National

Ruşii au un plan de invadare a României, în 10 ore, cu 60.000 de militari

Published

on

Foto: avionique.free.fr

Foto: avionique.free.fr

Rusia nu glumeşte în expansiunea ei spre Vest: zona Doneţk se află sub ocupaţia câtorva mii de soldaţi ruşi “rătăciţi”, după expresia preşedintelui Vladimir Putin, pe teritoriul Ucrainei. Generalul (r) Emil Străinu a detaliat pentru Libertatea ce s-ar putea întâmpla dacă ruşii s-ar “rătăci” până în România.

Conform datelor generalului Străinu, ruşii au un plan bine pus la punct pentru a ocupa România, dacă ar considera că acest lucru este necesar în economia actualului conflict din zona Mării Negre. Asta în contextul în care între Bucureşti şi Crimeea, anexată în februarie de Moscova, nu sunt decât 400 de kilometri.

În primele 60 de minute vom fi “orbiţi” prin anihilarea radiolocaţiei. “Agresiunea prin surprindere – blitz attack – ar putea debuta noaptea sau în zori, duminica sau pe fondul unei sărbători, prin 2-3 valuri de atac ale aviaţiei de vânătoarebombardament sprijinite de aviaţia de vânătoare, care în primele 60 de minute ar anihila sistemele de cercetare prin radiolocaţie, adică radarele, şi de apărare antiaeriană, prin folosirea sistemelor de cercetare-lovire de mare precizie şi a rachetelor antiradiolocaţie şi de croazieră cu baza aeriană, la sol sau navală”, explică Emil Străinu.

După două ore, ruşii obţin supremaţia aeriană totală. Generalul spune că după obţinerea supremaţiei aeriene ar urma lansarea trupelor de desantparaşutare, care ar ocupa, în primul rând, marele număr de aerodromuri dezafectate ce au piste şi câmpuri de aviaţie funcţionale, dar nepăzite corespunzător, care parcă invită inamicul – apoi şi a celorlalte aerodromuri şi aeroporturi civile, realizându- se capetele de pod necesare debarcării trupelor aeropurtate şi asigurarea zonelor de desantare a forţelor aeromobile.

Citeşte mai mult pe Libertatea.ro

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )