Connect with us

Evenimente

Sărbătoare la Vlăsineşti cu prefect, politicieni, nunta de aur şi spectatol de muzică, dans şi teatru GALERIE FOTO

Published

on

Vlasinesti ziua comunei (5)

Locuitorii din Vlăsineşti sărbătoresc astăzi zilele comunei, un eveniment ajuns la a X-a ediţie. Manifestările au debutat cu o serie de întreceri şi demonstraţii după care pe scena amplasătă pe terenul de fotbal, a urcat ansamblul Hora. Ulterior, pe scenă au venit zece cupluri care au împlit 50 de ani de căsătorie. Acestea au primit câte o diplomă de excelenţă, câte un buchet de flori, o plachetă şi un premiu în bani.

A urmat decernarea titlului de cetăţen de onoare al comunei Vlăsineşti, profesorului Haralambie Holic, una dintre personalităţile comunei.

Sărbătoarea a continuat cu recitalul folk al trupei Icarus din Săveni iar în jurul orei 18.00 şi-au făcut apariţia Vasile Muraru, Valentina Fătu, Gabriel Dorobanţi şi Omar.

„Am ajuns la ediţia a X-a şi suntem onoraţi. Avem noroc că suntem o comună de oameni gospodari, cu un mediu privat important care ne permite să organizăm an de an acest eveniment. Am avut şi sprijinul Consiliului Local. Este o zi minunată într-o lună de august când oamenii sunt în concediu şi când fii comunei vin acasă. Sunt mii de oameni. Avem un program important. Am început cu activităţi sportive, am continuat cu nunţa de aur. Am sărbătorit 10 familii care au 50 de ani de căsătorie. Am continuat cu ansamblul Hora, copiii noştri din Vlăsineşti. Avem un program artistic plin, cu nume mari ale scenei româneşti, cu Gabriel Dorobanţu, Vasile Muraru, Gabriela Fătu, tânărul Omar care a câştigat concursul Next Star România”, ne-a spus Lucian Trufin, primarul comunei Vlăsineşti.

De la eveniment nu au lipsit nici politicienii, primari şi şefii de instituţii. Prefectul Costică Macaleţi, senatorea Doina Federovici, deputatul Andrei Dolineaschi şi şefa ISJ Botoşani Mihaela Huncă au fost prezenţi la Ziua comunei Vlăsineşti.

„Am venit în mod special la invitaţia domnului primar. Aveţi un primar destoinic, care se interesează de soarta comunei Vlăsineşti. În 1981 aveam lucrări aici şi la Miron Costin puteai să mergi doar călare sau cu tractorul iar acum este asfalt. Aveţi un cămin cultural nou, bază sportivă şi asta pentru că edilul acestei comunei se interesează”, a precizat prefectul Costică Macaleţi.

„Pentru noi devine un obicei să fim alături de dumneavoastră la Ziua comunei Vlăsineşti. Am fost şi anul trecut, şi acum doi ani. Mă bucur să fiu din nou împreună. Lucian Trufin este unul din cei mai buni primari din judeţul Botoşani. Finanţarea care a fost semnată ieri pentru un drum din comuna Vlăsineşti este de opt miliarde de lei. Nu este simplu să atragi atâţia bani. Investiţiile vor continua să ajungă. Îl felicit pe domnul primar pentru că ştie cum să vă sărbătorească şi cum să cultive tradiţia”, a spus Doina Federovici, senator PSD.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )