Connect with us
banner ad

Administratie

Conducerea Modern Calor insistă pentru distribuţia pe orizontală

Published

on

moderncalor rovana plumb

Distribuția pe orizontală se realizează prin montarea unor noi coloane pe scara blocului, cu racorduri individuale, robinete de izolare şi contoare de energie termică pentru fiecare apartament (asemănător cu instalațiile de gaz individuale).

În interiorul locuinţei, instalaţiile de încălzire sunt identice cu cele utilizate de posesorii centralelor termice. Fiecare apartament este contorizat separat, astfel încât clienții îşi gestionează singuri consumul şi valoarea facturii de încălzire. Noua instalație este realizată din polipropilenă, cu o rată mică de transfer termic spre exterior, fiind izolată suplimentar cu componente flexibile speciale pentru reducerea la minimum a pierderilor de energie termică.

Avantaje

Principalul avantaj este acela că factura de energie termică a fiecărui consumator scade semnificativ, în unele cazuri chiar și la o treime față de valorile anterioare. Scăderea este determinată în primul rând de dispariția pierderilor din subsol și de pe coloanele vechi de încălzire. Proprietarii își gestionează singuri consumul de energie termică și astfel se elimină risipa. Pentru fiecare apartament se facturează consumul exact și nu mai există posibilitatea ca cineva să plătească un consum nedeclarat al altui vecin. De asemeni, în blocurile cu distribuție pe orizontală, pentru apartamentele nebranșate la rețeaua centralizată, se elimină plata pentru căldura degajată de instalațiile comune. Trebuie precizat că valoarea facturii la încălzire, pentru toți consumatorii, este influențată substanțial și de izolația exterioară a imobilului.

Costuri

Realizarea instalației de distribuție pe orizontală costă mai puțin de jumătate din valoarea unei investiții într-o centrală termică și se amortizează, doar din diferența de preț, în doi sau trei ani, adică de trei ori mai repede. Totodată, durata de viață a unei astfel de instalații este cu mult mai mare decât a unei centrale pe gaz și nici nu are nevoie de verificări periodice obligatorii, autorizări speciale sau lucrări de service.

Părerea consumatorilor

Consumatorii racordați la sistemul centralizat din blocurile cu distribuție pe orizontală spun că, pentru ei, factura la încălzire nu mai reprezintă o problemă. Ei recunosc că aceasta este cea mai ieftină, sigură și confortabilă soluție de încălzire a locuinței, doar că nu a fost suficient promovată până în acum. Există exemple de scări de bloc, unde proprietarii și-au făcut instalație de distribuție pe orizontală, contribuind inclusiv cei care dețin centrale individuale. Motivul – centralele acestora sunt la limita duratei de funcționare și nu doresc să-și cumpere altele. Asta cu atât mai mult cu cât s-au convins deja că, folosind noul sistem, vor ajunge să plătească mai puțin pentru încălzire decât în prezent. În municipul Botoșani există în acest moment 14 scări de bloc cu instalații de distribuție pe orizontală pentru încălzire și apă caldă menajeră.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )