Connect with us
banner ad

Evenimente

Furturile de energie electrică şi gaze naturale au cauzat E.ON un prejudiciu de circa 11 milioane lei în primul semestru al anului

Published

on

eon statie

În primele şase luni ale anului în curs, în aria de acoperire a E.ON au fost identificate peste 800, respectiv 1400 cazuri de potenţial consum fraudulos de gaze naturale, respectiv energie electrică.

Valoarea totală a prejudiciilor aduse companiilor E.ON de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice este estimată la circa 10,7 milioane de lei, reprezentând contravaloarea a peste 21 milioane kWh.

Pentru companiile din Grupul E.ON din România reducerea numărului de intervenţii neautorizate la aparatele de măsură şi la instalaţiile de gaze naturale/energie electrică, în scopul consumului fraudulos, constituie o preocupare constantă.

În acest scop, echipele E.ON efectuează permanent verificări în teren, rolul acestora fiind de a depista intervenţiile neautorizate şi consumul fraudulos de gaze naturale şi/sau energie electrică din reţelele de distribuţie.

Totodată, dorim să atragem atenţia că, pe lângă prejudiciile considerabile aduse companiilor E.ON, aceste intervenţii pot cauza şi incidente grave cu impact major asupra vieţii, sănătăţii sau bunurilor consumatorilor.

Prin modificarea şi/sau sustragerea de componente din instalaţiile de gaze naturale/energie electrică se expun pericolelor de incendii, explozii şi electrocutare atât persoanele care comit asemenea fapte, cât şi cele care se află în vecinătatea acestor instalaţii.
În acelaşi timp, consumatorii sunt afectaţi direct prin perturbarea sau chiar întreruperea alimentării cu gaze naturale/energie electrică.

Dorim, de asemenea, să reamintim că aceste intervenţii asupra echipamentelor de măsură a consumului şi/ sau asupra instalaţiilor de gaze naturale/energie electrică aferente, în scopul înregistrării unui consum mai mic, reprezintă furt calificat, infracţiune prevăzută şi sancţionată ca atare de Codul Penal.

Solicităm consumatorilor să nu accepte “ofertele” venite din partea anumitor persoane şi să nu permită accesul acestora la instalaţiile proprii sau ale distribuitorului de gaze naturale/energie electrică în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a împiedica înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale sau energie electrică consumate.

Totodată, facem apel la spiritul civic al cetăţenilor pentru a sesiza organele de cercetare penală sau compania noastră dacă au cunoştinţă de existenţa unor situaţii de intervenţii neautorizate la instalaţiile de gaze naturale şi/sau energie electrică sau daca au fost contactaţi pentru a li se oferi asemenea „oferte”!

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )