Connect with us

Sport

Suporter FC Botoşani amendat de jandarmi cu 500 de lei. VEZI ce a făcut

Published

on

jandarmi intrare stadion

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna Stăuceni a fost sancţionat de jandarmi cu amendă în valoare de 500 de lei, datorită faptului că la meciul de fotbal disputat duminică, 27 iulie, pe Stadionul municipal Botoşani, aflându-se în tribuna I, a aruncat cu o pungă de seminţe în direcţia băncii de rezerve a echipei oaspete – Gaz Metan Mediaş, nemulţumit fiind de rezultatul jocului.

Totodată, bărbatul s-a ales şi cu o sancţiune complementară, constând în interdicţia de a mai participa în calitate de spectator, la meciuri de fotbal, timp de un an de zile.

Conform prevederilor legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, spectatorilor le este interzis să arunce asupra altor spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.

Nerespectarea legii se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau cu prestarea a 120-200 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapta pe o perioadă de un an.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )