Connect with us
banner ad

Politica

Dolineschi şi-a făcut bilanțul la 2 ani de mandat şi spune că a adus peste 27 milioane euro în Botoşani

Published

on

andrei dolineaschi 920 btonline

Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, și-a prezentat luni, 14 iulie a.c., bilanțul la jumătatea mandatului de deputat. Cea mai importantă realizare pânâ în prezent a fost determinarea Guvernului Victor Ponta de  a aloca peste 19 milioane de euro pentru modernizarea drumului Botoșani-Suceava, aceasta fiind cea mai importantă investiție în infrastructura județului Botoșani din ultimii 30 de ani. Potrivit constructorului, lucrările la DN 29, care leagă municipiile Botoșani și Suceava, se vor finaliza peste o lună, termenul fiind devansat cu aproape un an de zile, față de programul stabilit inițial.

„În 2012 sloganul pe care l-a avut USL în județul nostru a fost „Guvernare pentru Botoșani!”. PSD a urmărit să își onoreze această promisiune și am făcut multe demersuri la Guvern pentru a aduce bani în județ. Drumul Botoșani-Suceava este o reușită importantă pe care am îndeplinit-o chiar dacă adversarii noștri și chiar foștii parteneri din USL au spus că nu suntem în stare să o realizăm. Acum însă îi vedem cum încearcă să-și aroge merite pentru finalizarea acestui proiect”, a declarat parlamentarul PSD.

O altă realizare majoră este proiectul de modernizare a infrastructurii municipiului Dorohoi, aceasta fiind cea mai mare lucrare de reabilitare urbană implementată în municipiu din ultimii 20 de ani. În prima etapă a acestui proiect s-a reabilitat infrastructura din cartierul Dumbrava Roșie.

“Meritul pentru demararea acestui proiect revine în primul rând domnului primar Dorin Alexandrescu. Eu nu am făcut decât să-l sprijin pentru a prezenta proiectul la nivelul Guvernului și la alte instituții. Cred că este un bun exemplu de colaborare între primar și parlamentar – mai ales dacă ținem cont că eu am fost ales în Colegiul 2, în care se află municipiul Dorohoi”, a spus Dolineaschi.

BILANȚ

Demersuri pentru alocarea de fonduri în județul Botoșani

  •  Stabilirea ca prioritate la nivelul Guvernului a strategiei de dezvoltare a Regiunii de Nord-Est, cu o atenție specială pentru județul Botoșani.
  •  Modernizare 42,1 Km pe DN 29, pe segmentul Botoșani-Suceava
  •  Modernizarea a 8,3 Km pe DN 29A, pe segmentul Darabani-Concești
  •  Reabilitarea a 18,5 Km pe DN 28B, pe segmentul Botoșani-Coșula
  •  Modernizarea a 4,5 Km pe DN 28B, pe raza orașului Flămânzi
  •  Reabilitarea a 2 Km pe DN 29C, pe raza orașului Bucecea.
  •  Alocarea a 13 microbuze pentru transportul elevilor în zona rurală, care vor fi livrate până la 15 septembrie 2014, la care se vor adăuga alte 7 microbuze pentru urbanul mic cu sate aparținătoare, ce vor fi livrate până la finalul anului 2014.
  •  Sprijin pentru alocarea de fonduri pentru construcția în municipiul Dorohoi a 24 de locuințe sociale.
  •  Includerea orașelor Botoșani, Dorohoi, Darabani și Săveni în planul de construcții de locuințe al ANL.
  •  Sprijin pentru obținerea de fonduri privind reabilitatrea căminelor culturale din mai multe localități: Darabani, Mihăileni, Havărna și Hudești.

 

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )