Connect with us
banner ad

Evenimente

62 de amenzi tranformate în muncă în folosul comunităţii

Published

on

Tribunal sala de judecata (920)

În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Guvern nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a înaintat, în primele şase luni ale anului 2014, la Judecătoriile din municipiile Botoşani, Dorohoi şi oraşele Darabani şi Săveni, solicitări de transformare a 57 de amenzi contravenţionale în ore de muncă în folosul comunităţii.

Potrivit prevederilor legale, unitatea administrativ–teritorială de pe raza localităţii de domiciliu a contravenientului sesizează instituţia care a aplicat sancţiunea contravenţională, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, deoarece contravenientul nu deţine bunuri executabile şi nu realizează venituri, pentru ca instituţia care a aplicat sancţiunea să solicite instanţei de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

În urma solicitărilor făcute în semestrul I 2014, dar şi în anul 2013, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, instanţele de judecată au dispus, de la data de 01 ianuarie a.c. până în acest moment, înlocuirea a 62 de sancţiuni contravenţionale, însumând amenzi în valoare de 19850 de lei , cu sancţiunea prestării a 2093 de ore de activităţi în folosul comunităţii, la primăriile de pe raza localităţii de domiciliu a contravenienţilor.

Aproximativ 14% din total, respectiv 294 de ore, vor trebui să fie executate de un tânăr din municipiul Botoşani, care a acumulat datorii de 1400 de lei la bugetul local, din patru amenzi cu care a fost sancţionat pentru fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )