Connect with us

Administratie

Drum judeţean realizat în proporţie de 85%

Published

on

drum Vorniceni

Dumul județean 292, Corlăteni – Vlădeni – Podeni – Dealul Crucii – Vorniceni, este în proporție de 85% finalizat.

Proiectul de investiții finanțat de Ministerul Dezvoltării în baza Hotărârii de Guvern  577/1997 este monitorizat cu maximă atenție de Florin Țurcanu, Președintele Cosiliului Județean Botoșani, și de echipa sa, care efectuează frecvent vizite în teren cu acest scop.

Importanța acestei investiții este una cu impact major asupra comunităților din zona respectivă, iar finalizarea lui va crește nivelul de trai al principalilor beneficiari ai proiectului, ușurându-le totodată și accesul către municipiul Botoșani și celelalte județe, mai ales în sezonul rece, când ninsorile abundente duc inevitabil la blocarea traseelor rutiere principale.



“În primii doi ani de zile de mandat, am reușit să aduc finanțare 100% pentru drumul Corlăteni- Vlădeni- Podeni- Dealul Crucii- Vorniceni, iar în acest an până în toamnă sperăm să finalizăm obiectivul de investiție. Banii  sunt alocați, deci sperăm și avem încredere în constructor că va respecta condițiile din contract și graficul asumat”, a declarat Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Valoarea acestui obiectiv de investiții este de peste 30 de milioane de lei, iar societatea care execută drumul de la Vorniceni este SC Construct COM SRL Botoșani, o societate comercială locală care respectă în detaliu proiectul și termenele de execuție.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )